IntegralEdu: Marea Britanie revine parțial la împrumuturile de studii pentru europeni. Tinerii români de clasa XII-a pot aplica în anumite condiții
Tinerii interesați de studii în Marea Britanie ar putea primi un împrumut din partea statului pentru a-și finanța studiile de licență. Programul de împumuturi pentru studii a fost oprit odată cu momentul BREXIT, însă guvernul britanic a anunțat recent că acesta se va reactiva doar în anumite condiții și pentru câteva domenii de studiu.
“Împrumutul pentru taxa de școlarizare poate ajunge până la 9250 de lire pe an, pe toată durata studiilor, însă este valabil doar în cazul programelor care încep din luna iulie. În acest moment există universități care au deschis acest model de studii, în care primul an durează din iulie până în iunie, anul următor. Din anul doi cursurile se desfășoară în sistem normal. Cei interesați de studii în Marea Britanie și care doresc să aplice pentru acest program de împrumut trebuie se grăbească pentru că sunt o serie de formalități care trebuie îndeplinite, inclusiv cele legate de obținerea vizei. Aici rolul unui consultant educațional este esențial pentru că oferă un sprijin real în tot acest proces, dar și în planificarea întregului parcurs de studii”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.
Programele de studiu care pot fi finanțate prin împrumutul de la guvernul britanic sunt:
științe biomedicale, business management, computer science, digital marketing, relații internaționale, inginerie mecanică și psihologie.
“Sistemul britanic de învățământ încearcă să se adapteze la noul context socio-politic, pentru a veni în întâmpinarea tinerilor europeni care încă sunt interesați de studii în UK, indiferent de nivelul acestora. Astfel, o serie de universități au anunțat încă din martie că vor acorda automat burse tinerilor din Europa, care pot acoperi până la 40% din taxă. Chiar și la nivelul liceelor există acum mai multe oportunități de burse, care pot ajunge și la 50% din taxă”, mai precizează Ana Maria Papp.
Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 28 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.