A încetat din viaţă Ştefan Decebal Prodan…
Cu foarte multă durere în suflet,
familia anunţă încetarea din viaţă a a celui care a fost
Ştefan Decebal Prodan,
fost anagjat la AND şi Apa Service,
în vârstă de doar 53 de ani,
mutat la cele veşnice după o lungă suferinţă.
Chipul tău blând va rămâne veşnic în sufletele noastre.
Te-ai retras liniştit în lumea celor buni şi drepţi.
Îţi vom păstra în suflete chipul tău drag
şi ne vom aminti de dragostea cu care ne-ai înconjurat.
Dorul de tine ne va scălda mereu obrajii,
amintirile dragi ne vor rămâne.
Vei trăi veşnic în inimile noastre.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică
şi să-ţi aşeze sufletul în rândul celor drepţi.
Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci.
Trupul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii „Sf. Gheorghe”,
urmând a fi condus pe ultimul drum mâine, 8 ianuarie, la Cimitirul „Sf. Haralambie”, de pe şoseaua Sloboziei.