ISU Giurgiu. Drum lin către Cer, dragul nostru camarad, plutonier adjutant Ionuţ Daia…
Nimic nu este veșnic, iar soarta este nedreaptă uneori și ia de lângă noi oamenii dragi mult prea devreme…
Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă către familia plutonierului adjutant Daia Ionuț, care a pierit fulgerător, azi-noapte, în urma unui eveniment tragic.
A lăsat în urma sa un mare gol, multe lucruri nespuse, oameni apropiați și colegi, care i-au fost alături în ultimii 16 ani.
La doar 44 de ani a plecat în Armata din Ceruri, de unde suntem siguri că ne va privi cu același zâmbet pe buze și optimism pe care îl răspândea oriunde se afla.
În aceste momente, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere…
Drum lin către cer, dragul nostru camarad!
ISU Giurgiu