S-a născut într-un alt oraş, s-a stabilit cu familia în altă parte, însă sufletul lui a rămas la Giurgiu. Legat puternic de Giurgiu, pe care îl consideră oraşul natal, îi dedică o poezie, una dintre cele mai emoţionante creaţii ale sale, care freamătă de un lirism profund. Citindu-i poezia, constaţi că este stăpânit şi de un profund sentiment de apartenenţă la oraşul natal, în care a revenit cât de des a putut. Vă invităm să lecturaţi această poezie, frumos meşteşugită parcă de un bijutier care, cu migală, îşi relevă amintirile şi trăirile.

Poetul Nicolae Nasta, pe numele său real N.C. Anastasiu, s-a născut pe 21 ianuarie 1919, la Videle, în judeţul Teleorman. Nu ştim prin ce împrejurări a ajuns la Giurgiu dar aici a absolvit Liceul „Ion Maiorescu”.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (1946) şi ulterior a funcţionat ca magistrat şi ca avocat. Debutează cu versuri la revista „Licurici” în 1942, iar editorial în 1943, cu volumul Gânduri, Poezii şi articole diverse i-au apărut în „Argeş”, „România literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Steaua”, „Teleormanul” etc.

S-a stins din viaţă pe 4 februarie 1994, la Bucureşti.

Cei care au scris despre opera sa spun că a fost un versificator pe teme date, astfel Nasta a publicat şi poezii inspirate, de factură tradiţionalistă. Motivul dominant e nostalgia copilăriei şi a satului natal, amintirea părinţilor, îndeosebi a mamei. Nicolae Nasta a scris şi piese într-un act, nepublicate.

Opera literară

• Gânduri, Bucureşti, 1943;

• Balada lui Gheorghe Doja, Bucureşti, 1949;

• Balada locomotivei 2211, Bucureşti, 1949;

• Cântecele patriei, Bucureşti, 1957;

• Dimineaţă de vară, Bucureşti, 1964;

• Amfore, Bucureşti, 1970;

• Sub cer senin, Bucureşti, 1971;

• Orologii, Bucureşti, 1974;

• Printre cântece şi flori, Bucureşti, 1977.

Între poeziile sale am descoperit una foarte frumoasă, dedicată oraşului Giurgiu, „oraşul natal”, cum avea să-l denumească.

Giurgiu

––––––

Oraş natal, pe maluri dunărene,

Îţi legeni cântul vesel la amiezi

Şi te înalţi spre ceruri de poiene,

Cu turnul zămislit de genovezi.

–––––––––––––––

De câte ori, prin ţară, stau departe,

Mă-nduioşează-un gând necontenit,

Sub zidul tău am slovenit pe carte,

Sub teii tăi, odată am iubit.

––––––––––––––––

În noaptea vieţii mele-aprinsa-i stele

Al căror zvon nici astăzi nu s-a şters,

Căci m-ai crescut ostaş al ţării mele

Şi zbor mi-ai dat, pentru întâiul vers.

––––––––––––––––

Oraş natal din margine de ţară,

Izvor îmi eşti şi limpede fântână,

Tu ce-ai învins vrăjmaşi odinioară

Şi frate eşti cu Dunărea bătrână.

––––––––––––––––

Sunt fiul tău, mereu drumeţ prin lume,

Dar rătăcind, nu te-am uitat nicicând;

Vibrează-n mine un fior anume

Nemăsurat ţi viu şi veşnic sfânt.

––––––––––––––––-

Revin în seri de caldă primăvară

Mânat de-o adiere încă nouă

Să te revăd şi clipa grabnci zboară

Şi ochii-mi parcă strălucesc în rouă.

–––––––––––––––––-

Şi singur, neştiut, ca-ntâia oară

Prinos ţi-aduc, aşa precum mi-ai dat,

Îndemnul să pornesc pe-a vieţii scară

Să fiu oricând, un om adevărat.