Drum judeţean ca-n Evul Mediu în judeţul Giurgiu
Drumul de la civilizaţie la Evul Mediu este încă extrem de scurt în judeţul Giurgiu. Iar locuitorii din Toporu sunt parcă rupţi de lume, din cauza drumurilor judeţene proaste. Atunci când se strică vremea, nicio maşină nu poate intra sau ieşi din localitate pentru că drumul judeţean care face legătura cu Giurgiu este unul de pământ, acoperit cu pietriş.
Cei care doresc să ajungă în comuna Toporu trebuie să se pregătească pentru aventura vieţii lor. Deşi localitatea de graniţă cu judeţul Teleorman se bucură de prezenţa unui drum judeţean, din păcate, acesta este doar pietruit.
DJ 503 Giurgiu – Bălanu – Ghizdaru – Toporu poate fi cu siguranţă comparat ca unul demn de epocă primitivă. Când este uscat, se poate circula cât de cât, dar chiar şi atunci şoferii care îşi fac curaj să circule spun că îşi distrug maşinile. Când plouă, este un dezastru, iar când ninge, devine impracticabil. Nu de puţine ori, localnicii din Toporu au rămas izolaţi de lume din cauza acestui drum, în lungime de doar 30 de kilometri, şi care, până acum, nu a fost inclus în niciun program de asfaltare.
Cea de-a doua variantă pentru locuitorii din Toporu este să meargă pe varianta Răsuceni-Giurgiu, însă o bună parte din şoseaua dintre Toporu şi Răsuceni, care face legătura cu DJ 503 A, este dezastruoasă şi trebuie să facă slalom printre gropi. În plus, distanţa este mult mai mare iar oamenii trebuie să ocolească pe un drum de peste 50 de km, deşi ar putea să ajungă la Giurgiu pe unul de 30 de km, dar care nu a fost asfaltat.
Locuitorii din Toporu sunt îngroziţi, mai ales că iarna şi-a intrat în drepturi. Asta pentru că, de fiecare dată când ninge abundent, localitatea este izolată de lume, fiindcă drumurile de acces devin impracticabile şi nici măcar maşinile de pâine nu mai pot răzbate până la ei.
50 de km de drumuri judeţene de pământ
Autorităţile judeţene susţin că din cei 550 de kilometri de drumuri judeţene, doar 50 de kilometri nu sunt asfaltaţi. Este vorba de DJ 503, DJ 505 Gogoşari-Putineiu-Vieru şi DJ 504 Putineiu – limita cu judeţul Teleorman.
În ceea ce priveşte soarta drumului DJ 503 Giurgiu-Toporu, directorul Direcţiei de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic Giurgiu, Ion Mateescu, a precizat că acesta este inclus într-un program de asfaltare care se va derula în colaborare cu judeţul Teleorman, deoarece drumul are continuitate şi în judeţul vecin.