AJOFM Giurgiu: REZULTATE BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI – 11 OCTOMBRIE 2024
In data de 11 octombrie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu a organizat Bursa Locurilor de Muncă dedicată absolvenților instituțiilor de învățământ. Această acțiune este o măsură activă care presupune confruntarea directă a cererii cu oferta de forță de muncă.
In județul Giurgiu, bursa s-a desfășurat , începând cu ora 9.00, în municipiul Giurgiu – incinta sălii de sport a Colegiului Tehnic Viceamiral Ioan Bălănescu.
Evenimentul a avut ca obiectiv principal creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă.
Au participat la bursa 26 agenți economici care au oferit 312 locuri de muncă vacante, principalele domenii de activitate în care au fost oferite locuri de muncă vacante fiind: construcții, industria confecțiilor, industria alimentară, servicii, comerț, asigurări, construcții nave,etc.
La aceasta acțiune , au participat un număr de 263 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fiind preselectate în vederea susținerii de probe de lucru sau interviuri la sediul firmelor, un număr de 11 absolvenți ai instituțiilor de învățământ și 29 alte categorii de persoane.
La această acțiune au fost prezenți reprezentanți ai Centrului Militar Județean Giurgiu, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vlașca Giurgiu, Penitenciarului Giurgiu care au promovat, în randul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, oferta privind înscrierea la școlile de ofițeri și subofițeri .
La bursa au fost prezenți 12 detinuți în regim deschis în vederea identificării unor potențiali angajatori și 8 migranți din Centrul pentru Migranți Giurgiu
Deși locurile de munca vacante oferite de angajatori pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au fost numeroase și diversificate, interesul manifestat de către absolvenții instituțiilor de învățământ din judetul Giurgiu a fost foarte scazut, iar cei prezenți au fost dezinteresați ăn a face demersuri la angajatori pentru a se integra pe piața muncii.
BIROUL DE PRESA AL AJOFM GIURGIU