Ajutor acordat veteranilor și văduvelor de război, precum și accidentaților de război
Veteranii de război, văduvele de război, precum și accidentații de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate vor primi un ajutor anual în cuantum de 335 de lei, acordat pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice.
În acest sens, în ședința de ieri, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern ce stabilește cuantumul ajutorului acordat în 2015, în creștere cu 11% față de cel de anul trecut, respectiv de la 300 de lei la 335 de lei.
Acest cuantum se stabilește anual, în funcție de evoluția prețurilor și posibilitățile de susținere din bugetul de stat.
De ajutorul anual vor beneficia 17.688 persoane, iar plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice se efectuează de către casele teritoriale de pensii publice.
Plata acestui ajutor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite care efectuează plata indemnizațiilor de veteran de război.
Suma necesară este prevăzută în bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.