APIA: Stadiul Campaniei de primire a Cererii Unice de Plată în anul 2021
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, au fost înregistrate un număr de 395.027 cereri, pentru o suprafață de 2.232.129 ha.
În conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021, Campania se va încheia la data de 17 mai 2021.
Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicației IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar documentele care se atașează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele județene/locale APIA și al Municipiului București de care aparțin fermierii.
Reamintim că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Ca în fiecare an APIA este alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și acordă tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene și de la bugetul de stat.
Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro .
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE