Astra nu a vândut toate biletele la meciul cu Steaua
Astra Giurgiu a returnat Federației Române de Fotbal cele 1.500 de bilete rămase la meciul cu Steaua de pe National Arena. Clubul giurgiuvean a primit 9.000 de bilete, însă nu toate au fost vândute. Biletele vor fi repuse în vânzare vineri, în ziua meciului. Organizatorii aşteaptă un ca stadionul să se umple iar cele 52.000 de locuri să fie ocupate în totalitate. Meciul Steaua – Astra, din finala Cupei României, se va juca vineri, de la ora 21:00.
Patronul Astrei speră să câştige trofeul
Patronul Astrei, Ioan Niculae, a declarat că echipa sa va cuceri cu siguranţă primul trofeu din istoria clubului. „Niciuna dintre echipe nu e favorită, având în vedere că e vorba de un singur meci, care pe care. Cei care se vor dovedi mai tehnici, mai deştepţi, mai rezistenţi, care vor avea dorinţă mai mare de victorie vor câştiga. Cred că va fi un avantaj că vom avea un stadion ostil. Cu cât vor fi mai mulţi cei care îi vor injura, cu atât cred că băieţii se vor monta şi vor arăta că au valoare. Steaua este o echipă foarte bună, le înţeleg dorinţa de a câştiga tot ce se poate, cum şi ei trebuie să înţeleagă dorinţa noastră de a câştiga ce nu am reuşit până acum, dar la anul vom spune că vrem să mai câştigăm un trofeu” a declarat patronul Astrei, Ioan Niculae, pentru Sport.ro.
Daniel Isăilă, antrenorul Astrei Giurgiu, a declarat că nu e nevoie să-şi motiveze jucătorii la un asemenea meci, aceştia fiind conştienţi de importanţa partidei. „Pentru noi e o sărbătoare şi aşa vom trata această finală. Jucătorii sunt motivaţi. La un asemenea meci nu trebuie să le mai spun eu ceva jucătorilor pentru a le ridica moralul. Suntem pregătiţi şi pentru penalty-uri. La ultimele meciuri ale noastre cu Steaua ne-a lipsit experinţa şi şansa”, a spus Isăilă la conferinţa de presă.