ATENŢIE! De “Adormirea Maicii Domnului” nu se spune „La Mulţi Ani”!
Ziua de 15 august reprezintă, în calendarul ortodox, cea mai mare sărbătoare religioasă a verii și anume Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, sărbătoare prin care se cinstește moartea și înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer, o sărbătoare de tristeţe pentru creştini.
Conform tradiţiilor bisericeşti, pe 15 august, de “Adormirea Maicii Domnului” nu se spune „La Mulţi Ani!”, chiar dacă mulţi români îşi serbează numele cu această ocazie.
Ei îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfântă Măria Mică, adică la Naşterea Maicii Domnului.
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Marie Mare poartă numele de Marian, alţi Marin, Marinică şi Marinache.
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica la această dată, majoritatea se numesc Maria, altele Mariana şi Marina. Mai sunt şi femei care poartă numele de Mărioara şi Marinela.
La nivelul judeţului Giurgiu numărul persoanelor care poartă prenumele Marin/Maria și derivatele sunt de 44.960, dintre care 19.957 bărbați și 25.003 femei.