Au pierdut o bătălie, războiul stă să înceapă!
Astra a fost învinsă, miercuri, pe Național Arena, scor 1-3, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a a Ligii 1. Golul giurgiuvenilor a fost marcat de golgheterul echipei, Budescu (50), în timp ce pentru Steaua au înscris: Popa (16), Gardoș (75) și Piovaccari (82).
Prima repriză s-a jucat un fotbal frumos, un adevărat derby, ocaziile au fost împărțite, atât Astra cât și Steaua au avut multe oportunități de gol. Kapetanos a fost foarte aproape de a înscrie, însă „norocul” lui Coman, a fost bara, care s-a opus. În minutul 16, gazdele aveau să deschidă scorul, după golul lui Adi Popa, care a profitat de greșeala inexplicabilă a lui Morais. Pentru giurgiuveni, De Amorim a avut cea mai importantă fază a primei reprize, când a șutat puternic de la peste 20 de metri, însă Tătărușanu a fost la post.
Repriza a doua a aparținut Stelei, care avea să primească gol în minutul 50, de la Budescu, când jucătorii abia “se așezau în ghete“. Golgheterul Astrei făcea 1-1 și partida devenea din ce în ce mai interesantă. Steaua a fost foarte aproape să preia din nou conducerea, după încă o gafă în apărarea giurgiuvenilor, de această dată a lui Găman. Grecul Kapetanos, a rămas singur în cinci metri cu Dani Coman, însă portarul Astrei a avut un reflex incredibil, iar intervenia acestuia ținea oaspeții în meci.
15 minute blestemate
Ultimul sfert de oră al meciului, a fost cu ghinion pentru Astra. Gazdele au reușit să marcheze golul doi, prin Gardoș. Un corner a adus bucuria în tabăra steliștilor, care au marcat din nou după o greșeală în apărare a lui Karim Yoda. În minutul 82, Piovaccari avea să închidă tabela, după greșeli în lanț în apărarea astralilor, iar italianul, a preluat nestingherit mingea în careu, executându-l pe Coman.
Giurgiuvenii nu au făcut un meci prea bun, iar gafele inexplicabile în apărare și atacurile sterile, au dus la un rezultat ce apropie Steaua la trei puncte. Singurul jucător care a luptat și care s-a văzut că a înțeles cu adevărat însemnătatea acestui derby, a fost căpitanul și golgheterul echipei, Constantin Budescu.
Experiența Stelei, în astfel de meciuri, și-a spus cuvântul. Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, a gestionat mai bine partida. A fost peste Astra la multe capitole, iar la sfârșit au ieșit învingători, trecându-și în cont, trei puncte de aur.
Nu e un capăt de țară pentru astrali, sâmbătă având posibilitatea de revanșă. Cu siguranță, tribunele stadionului local “Marin Anastasovici”, vor fi pline, avantaj pentru Astra Giurgiu. Meciul se va disputa cu începere de la 18:30.
Steaua București: Tătăruşanu – Prepeliţă, Szukala, Gardoş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, Stanciu (Chipciu), Tănase (Varela) – Kapetanos (Piovaccari). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Astra Giurgiu: D. Coman – Măţel, Găman, A. Mureşan, J.Morais – Yahaya (Seto), Laban – Yoda, Budescu (Cristescu), De Amorim – Yazalde (Bukari). Antrenor: Daniel Isăilă
Daniel Arcanu