Motto: „Giurgiu — sentinela capitalei la Dunăre, veche şi zbuciumată cetate, stăpânită când de turci, când de români, bătută şi pusă în flăcări când de unii când de alţii, neştiind  până la

începutul acestui veac cărui Dumnezeu şi-n ce limbă să-şi spuie durerile”

Al. Vlahuţă – „România pitorească”

Într-adevăr, Al. Vlahuţă a surprins, la începutul veacului trecut, esenţa destinului acestei cetăţi de la Dunăre, al cărei zbucium va continua şi în perioada următoare, fiind teatru de război atât în primul, cât şi în cel de-al doilea război mondial.

Giurgiu a revenit  din nou în prim planul istoriei în anii Războiului cel Mare, cum a fost numit în epocă, Războiul pentru Reîntregire, cum a devenit pentru noi, Primul Război Mondial, cum este cunoscut în cărţile de istorie.

După cum se ştie, România, la începutul războiului, deşi avea un tratat de alianţă cu Puterile Centrale, s-a declarat neutră, în cadrul Consiliului de Coroană, de la Sinaia, din 21 iulie/3 august 1914  motivând că nu Serbia a atacat Austro – Ungaria, ci invers.

După doi ani de neutralitate activă, în care a urmărit cu atenţie derulararea evenimentelor şi nu înainte de a încheia un Tratat de alianţă şi o Convenţie  militară cu Antanta, la 4/17 august 1916, Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 a decis intrarea ţării noastre în război alături de Antanta, având convingerea că sosise timpul ca poporul român să dovedească prin fapte că poate avea o patrie întregită. Scopul participării României la război l-a constituit obţinerea teritoriilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului dualist austro-ungar, respectiv Transilvania şi Bucovina.

În seara zilei de 14 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, pentru ca în dimineaţa zilei de 15 august 1916, trupele române să înceapă trecerea Carpaţilor pentru a elibera Transilvania. Speranţa de unire părea să devină realitate căci armată română primită ca o armată eliberatoare, a preluat sub control principalele trecători ale Carpaţilor şi a eliberat mai multe localităţi, precum Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Sibiu, Hunedoara.

Obiectul acestui material este prezentarea în lumina documentelor de arhivă existente la B.J.A.N. Giurgiu (foarte puţine de altfel), la Arhivele Naţionale şi a literaturii memorialistice,  a ceea ce s-a întîmplat de fapt la Giurgiu în prima lună de război – luna august 1916, despre care avem informaţii care pot creiona un tablou veridic a evenimentelor de atunci.

Scarlat Stăncescu fost primar al oraşului Giurgiu (principalul narator al evenimentelor) chiar în anii primului război mondial (a cărui lucrare în manuscris se păstrează la Muzeul judeţean Giurgiu „Teohari Antonescu”) menţionează atmosfera existentă în oraş în perioada de dinaintea declanşării războiului: „Austro – Ungaria avea pe Dunăre, de mai mulţi ani, o flotă de război de însemnătate locală. După intrarea Bulgariei în războiul contra Serbiei (11 octombrie 1915) după zdrobirea Serbiei şi retragerea armatei sârbeşti spre coastele Mării Adriatice, monitoarele austriece înaintaseră până la graniţa româno – bulgară de la răsărit de oraşul Rusciuc. Unităţile lor puteau de aici înainte însoţi în josul fluviului, transporturi deosebit de preţioase şi să asigure totodată toate porturile mari bulgare, unde aceste transporturi erau descărcate, de atacuri din partea ruşilor. Deşi ţara noastră se găsea în neutralitate, a putut observa de aproape, încă din primele zile ale anului 1916 oarecari mişcări de pe ţărmul romînesc care i-a făcut pe conducători să devină bănuitori şi să ţină sub strictă supraveghere portul Giurgiu în dreptul căruia staţionau, deseori unităţile principale”.

Starea de spirit a giurgiuvenilor în preajma decretării mobilizării este surprinsă şi de un raport al Poliţiei Oraşului Giurgiu către Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale din data de 12 august 1916 : „printre locuitorii români se discută cu aprindere provocările continue ale bulgarilor în punctul Giurgiu şă că guvernul romîn până în prezent a căutat să evite pe cât a fost posibil aceste provocări; se zice că ţinta bulgarilor, într-un eventual război cu noi, va fi oraşul Giurgiu, unde pentru o eventuală trecere a Dunării au şi construit o parte din podurile plutitoare care sunt aşezate paralel cu fluviul, fiind aproape montate, pe urmă rămănând numai să fie trase pe apă. De asemenea că germanii le-au trimis două tunuri de calibrul 42 mm şi că majoritatea populaţiei din Giurgiu, de frica unei invazii a  bulgarilor şi a unor bombardamente, părăseşte oraşul. Se vorbeşte şi de un eventual război ce se va putea face contra aeroplanelor şi zepelinelor care ţintind asupra principalelor noastre instituţii militare ca pirotehnia şi altele, să fie expuşi cei ce se vor găsi cu casele prin apropiere şi că din această cauză familia regală se va muta la Galaţi. Aproape toate convorbirile în prezent sunt îndreptate asupra Bulgariei. Cât priveşte pe străini ca germani şi unguri, în special aceştia din urmă, se găsesc foarte îngrijoraţi de un eventual război contra naţiunilor lor, că atunci majoritatea dintre ei vor fi expulzaţi şă mulţi dintre ei au aici proprietăţi. Majoritatea vorbitorilor sunt pentru Rusia şi contra ungurilor, nemţilor şi bulgarilor. Se mai vorbeşte că în curând armatele ruse vor trece prin România. De asemenea se mai vorbeşte cum că guvernul în curând va declara starea de asediu, iar spionajul în ţară a luat proporţii foarte mare”:

Starea de spirit în momentul decretării mobilizării este surprinsă de acelaşi Scarlat Stăncescu: „Deşi ordinul de mobilizare chema la datorie atâta tineret şi bărbaţi vârstnici, totuşi în oraş se obserba o mare însufleţire. Mai toţi avea credinţa că războiul se va termina repede prin izbândă şi că ţara noastră nu va avea de suferit”.

Continuă Scarlat Stăncescu :”Războiul la care ia parte toată Europa, pune în discuţie cele mai grave probleme atingând dezvoltarea naţională şi chiar existenţa statelor. România mişcată de dorinţa de a contribui la terminarea conflictului şi sub imperiul necesităţii de a salva interesele rasei sale, se vede silită să intre în linie alături de aceia care pot să-i asigure realizarea unităţii naţionale”

Chiar în noaptea declarării războiului trei şalupe româneşti care staţionau în portul Giurgiu, „Rândunica”, „Bujorescu” şi „Catina”, au primit ordin să torpileze monitoarele austro – ungare aflate în portul Rusciuc, operaţiune soldată cu scufundarea unui şlep de combustibil.  La ora 21,10 s-au auzit o explozie în oraş, o torpilă fusese îndreptattă de pe tărmul romănesc asupra unui vas austro – ungar de comandă dar acesta nu a fost nimerit, lovitura a atins un şlept încărcat cu cărbuni. După acest atac a urmat un moment de linişte deoarece atacul se produsese pe neaşteptate inamicul neştiind la aceea oră că România declarase razboi Austro – Ungariei. Aşa a început la Giurgiu de fapt războiul.

Ca reacţie, la 15 august 1916, orele 7,30, monitoarele austro-ungare au declanşat un puternic bombardament asupra vaselor aflate în portul Ramadan.

Acelaşi Scarlat Stancescu menţionează: „Nu a trecut multă vreme şi flotila austro-ungară dunăreană a pornit o bombardare violentă a portului Giurgiu, incendiind depozitele de petrol şi ulei ce se aflau în apropierea ţărmului”. Prin urmare, prima zi Războiului pentru reîntregire s-a terminat în oraşul Giurgiu cu scufundarea unui şlep cu combustibil şi a unui monitor austriac, în vreme ce inamicul a distrus „depozitele de petrol şi ulei, Sărăria, Arsenalul şi mai multe case din portul Ramadan.”

Despre aceste evenimente Monitorul Oficial consemnează laconic: „Vase de război şi baterii austro – ungare au tras focuri asupra oraşelor Vârcirova, Turnu – Severin şi Giurgiu”.

Ciocnirile militare au devenit mai frecvente în zilele următore; astfel:

La 16 august 1916 Batalionul III al Regimentului 5 Vlaşca menţiona într-un raport informativ: „bombardarea a continuat din partea artileriei noastre. Astă noapte un aeroplan a venit dinspre Rusciuc.

Pe 20 august 1916 pe la orele 8-9 s-au tras dinspre malul bulgăresc focuri de infanterie asupra unei şalupe romîneşti.

Pe 23 august 1916 un Zepelin s-a înapoiat în cursul nopţii de la Bucureşti la Rusciuc.

Pe data de 27 august 1916 artileria bulgară de la Rusciuc a executat un puternic bombardament asupra oraşului Giurgiu şi în acest context populaţia a început masiv să părăsească oraşul.

Oraşul Giurgiu a continuat să fie bombardat în în zilele de 28, 29 august şi 1 septembrie 1916.

Consecinţele acestor bombardamente; populaţia „… a început să fugă din oraş… părăsind casele şi avutul. Unii s-au îndreptat spre gară dar acolo nu se mai găsea nici un tren; majoritatea a pornit în cea mai mare grabă spre şosele spre a se depărta cât mai mult de ţărmul dunărean. Alţii au petrecut noaptea pe unde au putut, iar dinspre ziuă – când au văzut că se mneţine liniştea, s-au reîntors pe la căminurile lor. Cei cu mijloace băneşti şi-au dus familiile lor la Bucureşti şi ceilalţi s-au strămutat prin satele mai apropiate sau mai îndepărtate de Giurgiu”

În acelaşi timp „nu a trecut mult şi lipsa alimentelor a început să se resimptă iar însufleţirea din primele zile să scadă zi de zi. Când au ajuns până la noi ştirile despre oprirea ofensivei armatei noastre în Transilvania, o mare îngrijorare a început a cuprinde toate sufletele celor rămaşi acasă. Nesiguranţa, teama de cele ce vor urma în viitor, măreau şi mai mult neliniştea ce cuprinsese pe toţi”.

Aceste informaţii furnizate de fostul primar al oraşului Giurgiu –  Scarlat Stăncescu – sunt confirmate şi de memoriile unui cercetaş de 16 ani, martor indirect al evenimentelor care se derulau la Giurgiu: „Dis de dimineaţă, la o oră la care nu ne-am aşteptat ne-am pomenit acasă (la Bucureşti) cu verii noştri de la Giurgiu. Cei patru copii ai mătuşii noastre, sora mai mare a mamei n-au venit singuri. Mătuşa, unchiul, bunicul şi bunicul nostru (membrii familiei Daia din Giurgiu, familie care adata oraşului Giurgiu multe personalităţi) venise şi ei mai târziu cu bagaje şi cu ce au putut să adune în grabă de prin casă. Au fost evacuaţi urgent ieri, 19 august, vecinii noştri de la amiază- zi bulgarii ne-au declarat război. Au început să bombardeze toate porturile de la Dunăre, îndeosebi Giurgiu şi portul Ramadan cel mai apropiat port de Bucureşti. Dimitrie Iuca, prefectul judeţului a purces de îndată la evacuarea autorităţilor şi a instituţiilor diverse, ca şi a populaţiei. S-a evacuat cu precădere populaţia dinspre Dunăre şi din centrul oraşului, ţinta loviturilor de tun fiind vechiul turn înalt de peste 30 de metri. Părăsirea oraşului a dat loc la scene dramatice. Alarmaţi de începerea bombardamentelor locuitorii, orbecăind prin întuneric, duceau cu ei câte o legăturică cu ce fuseseră în stare să adune în graba plecării, printre obuze şi explozii. Împiedicându-se de grinzile aprinse şi de zidurile căzute pe drum ajunseseră cu greu la gară. Bătrânii şi bolnavii au fost duşi pe braţe sau căraţi în câte o roabă sau un cărucior de copil. Trenurile întocmite în grabă, ticsite de cei evacuaţi, porniră înainte de se lumina de ziuă. Locuitorii Giurgiului, cei cu rude la ţară, s-au oprit în gările de pe parcurs. Prefectura, primăria şi celelalte autorităţi din oraş afară de poliţie rămasă să apere avutul cetăţenilor, au fost evacuate la Comana… Nu toată lumea părăsit Giurgiu. Cei mai de la margine, unde tunurile nu-şi îndreaptă obuzele au rămas pe loc. Alţii care au vii şi  grădini în preajma oraşului, spre Slobozia, Oinacu sau spre Remuş, pe şoseaua Bucureştilor s-au refugiat pe la vii, unde stau la adăpost”.

Era doar începutul odiseei.

Material realizat de B.J.A.N. Giurgiu

Consilier Ion BĂLAN

Consilier Mihai VRÎNCEANU