În perioada 21-23 aprilie, în municipiul Giurgiu va fi mare sărbatoare. Deepcentral, Continue reading
Sportivii din Giurgiu au obţinut rezultate notabile la Campionatul Naţional de Karate Shotokan, competiţie care a avut loc în zilele 28 şi 29 martie la Bucureşti. Sportivii giurgiuveni au concurat la probele de kata şi kumite, reuşind să aducă acasă nouă medalii, dintre care Continue reading
Un colţ care aduce în atenţie meşteşugurile, tradiţiile şi obiceiurile locuitorilor din Malu a fost amenajat în două încăperi din clădirea bibliotecii Şcolii gimnaziale „Ioan Bădilă” din Malu. Expoziţia etnografică din Malu, realizată la iniţiativa Continue reading
Giurgiuveanul vă provoacă să demonstrăm că suntem cei mai happy… Noi dăm startul, continuarea vă aparţine. Zilele acestea vom Continue reading
În Biserica Schitului Sfântul Nicolae, aflată în vecinătatea Parcului Alei din Giurgiu, creştinii ortodocşi venerează de ani buni o replică a unei icoane cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
În ultimul timp, această icoană a devenit celebră, stârnind Continue reading
Cabinetul parlamentar al deputatului Florian Nicolae a găsit o modalitate prin care să-i sprijine pe cei care sunt interesaţi să obţină un punctaj mai mare la examenul de bacalaureat, respectiv acordarea de meditaţii gratuite. Tinerii interesaţi au venit în număr mare la sediul cabinetului parlamentar, pentru a participa la şedinţele de pregătire.
Peste 100 de liceeni care urmează să Continue reading
Vineri, 21 martie a.c., în sala de antrenamente a Clubului Sportiv “Ciprian Sora”, din cadrul Sălii Polivalente Bucureşti, a avut loc un sparring cu reguli de K1 între componenţii Clubului mai sus amintit şi cei de la CS Nova Force, unde de pregătirea sportivilor se ocupă campionul giurgiuvean Mihăiţă Marinel Staicu, centura neagră 1 Dan.
Acţiunea de la Bucureşti a fost Continue reading
În ultima perioadă, în Giurgiu, apar tot felul de „informaţii”, prin te miri ce bloguri, care mai de care mai trăznite dar, mai ales, menite pentru a dezinforma şi pentru a produce diversiune şi disensiuni în taberele politice locale.
O astfel de ştire este şi cea postată de un blog giurgiuvean, conform căreia doi dintre primarii liberali Continue reading