Ce-ar fi dacă Primăria ar reveni la fostul sediu iar actualul edificiu ar deveni Palatul Elevilor?
Înainte de Revoluţie, populaţia municipiului Giurgiu era mult mai mare decât în prezent. Atunci, Primăria se afla într-un alt imobil, cel de pe strada Mircea cel Bătrân.
După Revoluţie, în urmă cu câţiva ani, într-unul dintre mandatele lui Lucian Iliescu, s-a refăcut fostul Cămin de ucenici şi a fost transformat în Primăria municipiului Giurgiu. Dacă a fost un lucru bun sau rău vă las pe voi să apreciaţi.
Cert este că, actualmente, Primăria ar putea reveni la fostul local iar actualul sediu ar putea fi oferit ca spaţiu pentru elevi. Ar putea deveni Palatul Elevilor. Tot acolo s-ar putea muta şi Şcoala de Muzică şi Arte Plastice.
Am realiza două lucruri deosebit de frumoase pentru comunitate: Primăria ar reveni la locul de odinioară, încărcat de istorie, după cum se ştie, iar elevii din Giurgiu ar avea un loc cu totul şi cu totul special…!
Ce părere aveţi domnule primar?