Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Ce păcat! Au bătut Steaua… dar nu s-au calificat

IMG_9531Astra Giurgiu a câștigat meciul retur, cu Steaua, scor 2-0, contând pentru semifinalele Cupei Ligii Adeplast. Din păcate, FCSB merge mai departe, în finală, grație scorului înregistrat în tur, 3-0.

Giurgiuvenii au făcut un joc bun, având în vedere că spectatorii ce au venit în număr foarte mare “să ajute echipa Astra”, pare că erau mai mult simpatizanți ai echipei vizitatoare, FCSB.

Din păcate, chiar și în momentele când astralii au marcat cele două goluri, în loc să fie urale în tribune, suporterii giurgiuveni să încurajeze frenetic echipa locală, din senin s-a așezat liniștea.

Singurii giurgiuveni care s-au bucurat cu adevărat de victoria Astrei au fost componenții micuței galerii, ce au cântat și susținut echipa pe tot parcursul meciului, chiar dacă la final, oaspeții au fost cei care au mers în finală.

Campioana României a făcut un joc foarte slab, fiind dominată pe tot parcursul partidei de echipa giurgiuveană.

IMG_9537

Astralii au atacat constant poarta roș-albaștrilor, iar prima acțiune ce s-a concretizat și pe tabelă a fost în minutul 70, când Fatai a deschis scorul.

În minutul 90+2 giurgiuvenii  au dublat scorul prin Enache, însă, din păcate nu mai a fost timp și pentru golul 3 ce împingea partida în prelungiri.

Cu 10 minute înainte de final, giurgiuvenii au avut și un gol anulat pentru că poziția în care se afla Chițu a fost de ofsaid, însă, decizia a fost corectă.

FCSB va întâlni în finală formația gorjeană Pandurii Tg. Jiu, partidă programată pe 20 mai.

Astra:  Lung —  Gorupec, Găman, Ben Youssef, Junior Morais —  Seto, Florescu (Yahaya) — Tembo (Enache), Danu Spătaru (De Amorim), Chițu — Fatai.

Antrenor: Dorinel Munteanu

Steaua: Niță — Râpă, Varela, Toșca, Guilherme — Breeveld, L. Filip, Prepeliță (Vâlceanu) — Ad. Popa (Chipciu), Iancu, Enceanu (Tănase).

Antrenor: Constantin Gâlcă

Daniel Arcanu

Advertisement

Arhive