Cei cinci elevi de nota zece, premiați la sediul IȘJ Giurgiu
Elevii care au obținut 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi premiaţi, în această dimineață, de la ora 10, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu. Festivitatea va fi una inedită, în sensul că va avea loc o videoconferinţă la Ministerul Educaţiei la care va participa premierul Victor Ponta.
Astfel, cei patru elevi care au obţinut media maximă la Evaluarea Naţională vor fi premiaţi cu câte 2000 de lei, iar singurul elev giurgiuvean care a luat 10 la bacalaureat va primi 3000 de lei.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat, Mihnea Costoiu, vor premia astăzi, la sediul MEN, absolvenţii de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a, din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la examenul de Bacalaureat din acest an. Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis Agerpres, cei prezenţi la sediul MEN se vor afla în videoconferinţă cu premianţii din celelalte judeţe ale ţării iar la rândul lor, aceştia îşi vor primi premiile la sediile inspectoratelor şcolare judeţene de care aparţin.
La Evaluarea Naţională s-au înregistrat, la nivel naţional, 225 medii de 10, iar la Bacalaureat, 108 medii de 10. Premiile constau în diplome şi bani – 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de clasa a VIII-a şi 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de clasa a XII-a. La eveniment vor mai participa secretari de stat din MEN, inspectori şcolari generali şi părinţi.
Guvernul României a adoptat în şedinţă de miercuri, 9 iulie, Hotărârea de Guvern prin care se acordă premii în bani tuturor absolvenţilor de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a, care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţionala 2014, respectiv la Bacalaureat 2014.