Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

CENTRUL CULTURAL-PASTORAL „GAVRIL DRUGĂNESCU”, UN CENTRU DESCHIS EDUCAŢIEI ŞI CULTURII

109577La 30 km de Capitală, în satul Stoeneşti, comuna Floreşti-Stoeneşti, din judeţul Giurgiu, pe malul stâng al Sabarului, se află Conacul Drugănescu, remarcabilă ctitorie brâncovenească, pentru care viitorul abia a început.

IMG_6751

 „Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că un act ctitoricesc a impus şi impune în epocă un spirit jertfelnic, o responsabilitate deosebită faţă de generaţiile viitoare. Acesta este, de altfel, testamentul fiecăreia dintre marile ctitorii româneşti: să marcheze prezentul, să rememoreze constructiv trecutul şi să binecuvânteze viitorul”, arată Preasfinţitul Ambrozie în prefaţa albumului dedicat acestei ctitorii.

IMG_7604

Conacul Drugănescu a împlinit până acum spiritul jerfelnic şi se pregăteşte să întregească actul ctitoricesc, urmând să binecuvânteze viitorul.

Monumentalitate şi frumuseţe

Ansamblul Drugănescu cuprinde clădirea conacului şi Biserica „Buna Vestire“, zidită în 1723. Conacul a fost ridicat între anii 1710 şi 1715, de Gavril Drugănescu, mare vornic de Târgovişte, în timpul lui Constantin Brâncoveanu şi apoi în vremea lui Ştefan Cantacuzino, cucerit fiind de armonia, echilibrul şi spiritul artistic al ctitoriilor brâncoveneşti. Urmaşii lui, Preda Drugănescu şi fiul acestuia, Preda Scarlat Drugănescu, i-au continuat lucrarea, dar în timpul urmaşilor lui Scarlat a început decăderea ansamblului.

În 1939, conacul a fost cumpărat de domniţa Marina Ştirbey Brâncoveanu, fiica prinţului George Ştirbey, prima româncă aviator care a pilotat un avion pe ruta Bucureşti-Stockholm şi a traversat Marea Baltică. Noul proprietar a iniţiat ample lucrări de restaurare, construcţia integrându-se în suita valorilor arhitecturii europene, individualizată prin spiritul său autentic, profund românesc, iniţiat de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu şi impus mai ales la Mogoşoaia.

Refacerea edificiului între 1965 şi 1967 i-a conferit aspectul de palat singuratic, ce străjuieşte imperial în mijlocul unui parc imens, cu arbori seculari, cum este dudul de peste 150 de ani, din apropierea clădirii.

Structura monumentului cuprinde subsolul din bolţi de cărămidă, ridicat deasupra nivelului curţii, şi parterul, la care se ajunge urcând 12 trepte, aflate în interiorul foişorului. Loggia ocupă locul unei foste verande, cu acces de la parter. Exteriorul dispune de coloane brâncoveneşti din piatră, care susţin arcadele foişorului şi loggiei, şi oferă deschideri mari ce dau monumentalitate arhitecturii.

Un centru deschis educaţiei şi culturii

Prin purtarea de grijă și binecuvântarea Întâistătătorului eparhiei vlăsceane, la 20 decembrie 2012, a fost posibilă achiziționarea acestui conac brâncovenesc, care a fost redat patrimoniului cultural ca o împlinire a testamentului ctitorilor. Acesta a devenit «Centrul Pastoral-Cultural Gavril Drugănescu», găzduind în prezent sediul Protoieriei Bolintin, dar și mai multe compartimente: Biroul de pelerinaje, Biblioteca «Dimitrie Bolintineanu», chilia „In memoriam Teoctist Patriarhul”,

IMG_6610

un muzeu de artă eclezială, un altul de etnografie şi artă populară, iar în viitor se dorește organizarea unui centru de restaurare şi conservare a patrimoniului bisericesc, spaţii de creaţie, ateliere de pictură, de olărit, de ţesut, prelucrare a lemnului, împletituri şi costume populare etc.

Spaţiile au găzduit până acum activităţi ale Episcopiei Giurgiului, precum și programele naţionale ale Patriarhiei Române „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, de care au beneficiat peste 100 de copii din localitățile Protopopiatului Bolintin, care au primit burse, fiind integrați într-un program special pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii și menținerea în sistemul educațional al elevilor din familii cu venituri reduse.

IMG_6569

Totodată, în colaborare cu Centrul cultural „Ion Vinea” din Giurgiu, cu sprijinul profesorilor și cu implicarea elevilor de la mai multe școli din nordul județului, la Centrul „Gavril Drugănescu” s-au desfășurat activităţi culturale diversificate,  cum ar fi: Ziua Culturii Naționale și comemorarea poetului național Mihai Eminescu, ziua Unirii Principatelor Române, Marșul pentru viață, Ziua Mamei și Ziua Copilului,  comemorarea lui Ion Creangă, saptămâna „Școala Altfel”, comemorarea I.L. Caragiale – prin piese de teatru, întâlniri cu membrii A.S.C.O.R., ziua Bibliei,  Ziua Națională, concerte de colinde, lansări de monografii și diverse publicații.

De asemenea, aici au fost organizate numeroase cercuri pedagogice, consfături ale profesorilor, premierea elevilor olimpici, simpozioane, adunări eparhiale, conferinţe și întâlniri cu preoţii, la care au fost invitaţi profesori din ţară şi din străinătate.

Centrul cultural-pastoral „Gavril Drugănescu” nu are un circuit închis. Porţile lui sunt larg deschise culturii, copiilor şi tuturor celor care doresc să-şi desfăşoare activităţile aici. Trebuie menţionat faptul că readucerea ansamblului în patrimoniul judeţului şi, implicit, în patrimoniul Episcopiei Giurgiului nu s-ar fi putut realiza fără implicarea directă, morală şi materială, a Preasfinţitului Ambrozie, care a dorit ca obiectivul să fie redat societăţii și culturii.

Totodată, în apropierea Centrului Pastoral-Cultural „Gavril Drugănescu”, a fost ridicată o biserică de lemn, lăcaș de închinare al noii Mănăstiri „Izvorul Tămăduirii”, având ca ocrotitori pe Maica Domnului, pe Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil, pe Sfinții Martiri Brâncoveni și pe Sfântul Teodor Tiron.

Copii ale icoanelor Maicii Domnului – ,,Gherontisa”, „Prodomița” și „Pantanassa”, împodobesc Sfânta Mănăstire „Izvorul Tămăduirii” – din cadrul Centrului cultural pastoral „Gavril Drugănescu”, Protopopiatul Bolintin, care au fost aduse în anul 2014 de o delegație de la Chilia ,,Sfântul Gheorghe” din Sfântul Munte Athos.

IMG_6672

IMG_6588

1425581_432206046979433_2859634016161727520_n

Biserica, prin frumusețea stilului maramureșean, își înalță turla spre cele de sus, iar prin glasul clopotelor cheamă, peste dealuri și păduri, zi de zi,  credincioșii la slujbă.

IMG_6665

Porțile mănăstirii sunt mereu deschide pentru toți cei ce vor să găsească o rugăciune de binecuvântare, de dezlegare de păcate, de sănătate, un sfat și un popas duhovnicesc, într-un cadru natural deosebit. Aici, călătorul pe marea vieții, participând la sfintele slujbe pătrunse de duhul evlaviei și al smereniei monahale, ascultând foșnetul copacilor seculari sădiți de vornicul Gavril Drugănescu și trilurile minunate ale păsărilor, descoperă în interiorul lui acea fărâmă de credință, acoperită, poate, de negura prea multelor griji lumești și regăsind-o, primește în inimă acea bucurie cerească a nădejdii și a păcii sufletești după care însetează atât de mult omul zilelor noastre.

Arhidiacon Alexandru Mirel Lăudat

SECTORUL CULTURAL ȘI COMUNICAȚII MASS-MEDIA AL EPISCOPIEI GIURGIULUIIMG_6705

Advertisement

Arhive