COPENHAGA. Un spaţiu destul de generos de aproape 85 de acri, circa 34 de hectare de ale noastre, ce înconjoară un superb lac de agrement. O “insulă”, se poate spune şi o oază de verdeaţă, în care trăiesc (conform spuselor celor care îşi duc traiul aici) circa 2.000 de rezidenţi şi nu doar 850, cum fals cred ei, prezintă statisticile oficiale, care mai de care mai diferit: punkeri, hippies, bikeri, gay, lesbi, anarhişti, yoghini… Clădiri şi ziduri acoperite cu graffiti, tarabe cu fel de fel de produse create de mâinile lor, un fel de selfmerchandise cum le-ar zice eurpeanul, cafenele, restaurante, jazz-club-uri, cluburi de noapte. O viaţă liberă petrecută pe ritmuri de hip-hop şi rap, atmosfera fiind acoperită cât mai ales încinsă de mirosul puternic de canabis. Bine aţi venit în Fristaden Christiania, fieful comunităţii hippy! Peace, man! Da’ de unde… Welcome to hell!

No tax land!

Creată la 26 septembrie 1971 de câteva zeci de squatteri hippi, faimoasa zonă se află in inima capitalei daneze, Copenhaga, pe terenul ocupat până la această dată de o bază navală a armatei regale. Locuitorii de ieri şi de astăzi ai Christianiei sunt “altfel”. Atât la propriu cât şi la figurat. Ei resping orice formă de autoritate, inclusiv (sau mai ales) prezenţa forţelor de ordine în acest perimetru. Considerat pe bună dreptate o enclavă hippie, unde amfetamina, cocaina, ecstasy şi GHB-ul sunt la ele acasă, putând fi procurate direct de la tarabă, “oraşul liber” funcţionează de 33 de ani prin autogestiune, în ciuda repetatelor intervenţii ale poliţiei dar şi încercărilor unor guverne de dreapta daneze, care au vrut să închidă cea mai mare piaţă a drogurilor uşoare din Scandinavia.

Nimic comun cu spiritul creştinismului

Deşi poartă numele Christiania, acest “mic iad”, cum este numit de creştinii din Copenhaga, nu corespunde deloc cu spiritul creştinismului. “O adunătură de drogaţi, femei uşoare, alcolici, cei mai mulţi fără un acoperiş deasupra capului”. Este declaraţia unuia dintre cei care de patru ani îşi duce traiul de pe o zi pe alta în Christiania. Omul, al cărui prenume este Toyah, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, pare a fi ajuns la capătul puterilor. Îl întreb: de ce spui asta, doar este locul pe care ţi l-ai dorit şi unde eşti liber să faci absolut tot ceea ce vrei, nu? “Hm…! Sheeet La naiba cu totul… M-am săturat. Am 40 de ani şi n-am realizat nimic până acum. E ca într-un vis după care te trezeşti întotdeauna cu dureri îngrozitoare de cap. Bei alcool, fumezi iarbă dar nu este ceva permanent, care să-ţi dea satisfacţie totală… Aş pleca acum de aici dar unde să mă duc, sunt o epavă…”, se plânge Toyah.

LUPTĂ PE VIAŢĂ ŞI PE MOARTE. Deşi ostilităţile dintre locuitorii Christianiei şi autorităţile locale şi centrale au început încă de la înfiinţarea ei, cei mai înverşunaţi dintre christianieni ne-au declarat că, în fapt, lupta nu a început. Pentru că, dacă statul danez va încerca să-i scoată din acest perimetru folosindu-se de forţă, va avea o mare surpriză. “Posibilităţile noastre de a ne lupta cu statul sunt nelimitate, iar politicienii şi autorităţile Uniunii Europene nu trebuie să uite că noi luptăm pe viaţă şi pe moarte. Noi nu facem parte din Comunitatea Europeană iar în Danemarca avem statul de oraş liber”, a avertizat hipiotul Jez, unul dintre cei mai vehemenţi christianieni.

Oraşul liber cu porţile închise

Din discuţiile libere purtate cu cei câţiva locuitori cu care am stat de vorbă am aflat că oraşul liber, Christiania nu este totuşi un loc accesibil celor din afară, în sensul că poate deveni un adăpost pentru cei de pe drumuri sau emigranţi din fostele state comuniste ori asiatici. Totul este sub control, fiecare persoană este monitorizată din acest punct de vedere. Dacă în acest perimetru nu se înregistrează evenimente antisociale, acest fapt se datorează în mare parte şi conducerii interne a Christianiei care acţionează din umbră. Acum câţiva ani, înainte de apariţia Uniunii Europene, totul era posibil acum însă şi cel mai liber oraş din Europa are porţile închise, mai ales pentru emigranţi.

NU SUNT UN OM NORMAL. Numele lui este Kimsha. Are două case în Christiania. A avut şi două soţii care au adus pe lume doi copii. Locuieşte în Christiania de la începuturile ei. Se deplasează zilnic cu ajutorul unei biciclete confecţionată de el, în diferite locuri din Copenhaga unde cântă pentru a obţine veniturile necesare traiului. De la bordul bicicletei sale nu lipseşte niciodată Bruno, un căţel mare din pluş, “tovarăşul” său de viaţă. Nu are nicio profesie dar, spune el, se pricepe foarte bine în electricitate.

“Nu sunt un om normal chiar dacă am o meserie, declară Kimsha. M-am născut cu 50 de ani în urmă, la 20 de km de Praga, într-un orăşel de la poalele munţilor. Părinţii mei au fugit în Danemarca. Am venit în urmă cu 31 de ani în Christiania, când aveam 19 ani. Am părăsit Christiania, pentru cinci ani şi am plecat în Portugalia…Am mai călătorit în India şi Thailanda, în rest am stat numai aici. Am doi copii mari, băiatul este student iar fata a terminat liceul şi este angajată. Copiii mei mă vizitează de două ori pe lună. Totuşi înţelegeţi, vă rog, că eu nu sunt nici măcar un tată normal…!” După cum puteţi observa în imagine, Kimsha ţine în mână canabis!

EU SUNT PREA NORMAL. Este opinia lui Gabriel, un tânăr danez născut în Brazilia. Este un fel de ghid prin Christiania.

Lui acest loc i se pare unul absolut normal. “Cred că este cel mai normal loc de pe planetă unde oamenii reuşesc să locuiască în cea mai perfectă linişte, fără violenţă,” este de părere Gabriel.  Tânărul interlocutor nu locuieşte permanent aici însă cea mai mare parte a timpului şi-o petrece aici. “Nu este nevoie de poliţie pentru a putea locui în armonie cu vecinul tău. Dacă vreau să fumez iarbă (n.a. marijuana sau cannabis), este dreptul meu iar poliţia nu poate dispune după bunul ei plac”, conchide tânărul de origine latino-americană.

MINISTRUL CULTURII. Am stat de vorbă cu una dintre gloriile Christianiei şi nu numai. Anne Fenney este considerată „ministrul culturii” în cadrul mişcărilor pentru justiţie economică şi socială şi pentru drepturile oamenilor. Născută în Pittsburgh, luptătoare pentru drepturile muncitorilor, cum se autodeclară este în acelaşi timp şi cântăreaţă şi compozitoare. După 1991, Anne a călătorit şi concertat în  42 de state printre care Canada, Mexic, Deamarca, Irlanda, Suedia etc etc. În 2005, Anne Fenney a primit premiul “Joe Hill Award” din partea Fundaţiei Labor Heritage Foundation din Washington, DC, distincţie cu care au fost gratulaţi şi Cesar Chavez, Pete Seeger, Faith Petric şi Hazel Dickens. A primit din partea Utah Phillips premiul de “cel mai bun cântăreţ muncitor din America de Nord”. Declaraţia pe care ne-a făcut-o Anne Fenney este una simplă: “Christiania este un loc unde muzica este la ea acasă. Ori de câte ori vin aici simt aceeaşi mare plăcere. Concertele mele aici sunt foarte gustate de public. Este motivul pentru care de fiecare dată mă întorc cu acceaşi bucurie de a-mi reîntâlnii prieteni şi fanii totodată”.

Vasile Arcanu

N.B. Deşi este interzis fotografierea şi filmarea oamenilor şi obiectivelor din interiorul Christianiei, am reuşit să imortalizez, fără să fiu observat, câteva aspecte dar şi persoane cu care am discutat.