Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, întâlnire cu autoritățile publice locale și județene, la Giurgiu
Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNSAR), în colaborare cu Structura Teritorială Giurgiu a CNASR, au organizat ieri, la sediul Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu”, o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților publice locale și județene din Giurgiu, având ca temă „Creșterea capacității serviciilor de asistență socială de a oferi servicii de calitate”.
Doamna Mariana Lixandru, președintele CNASR Giurgiu, a declarat că întâlnirea a făcut parte din proiectul „Forța de muncă din serviciile sociale care sprijină extinderea pachetului minim de servicii pentru copii”. Împreună cu vicepreședintele CNSAR, doamna Smaranda Witec, au fost abordate subiecte precum „Asistentul social în mediul rural – prezent și viitor” și „Consolidarea forței de muncă din serviciile sociale din mediul rural”.
Evenimentul a subliniat importanța dezvoltării și îmbunătățirii serviciilor sociale, în special în zonele rurale, pentru a asigura accesul copiilor și comunităților vulnerabile la sprijin de calitate.