Conferința de închidere a proiectului transfrontalier ce a vizat amenajarea zonei ce înconjoară Cetatea lui Mircea cel Bătrân
La Ruse a avut loc, recent, conferința de închidere a proiectului transfrontalier ce a vizat amenajarea zonei ce înconjoară Cetatea lui Mircea cel Bătrân.
La conferința de închidere a proiectului „Reconstruirea și punerea în valoare a siturilor culturale reprezentative din Euroregiunea Ruse-Giurgiu” au participat viceprimarul Ionel Muscalu, directorul Direcției Programe Europene, Ianca Meca și Adela Popescu, managerul de proiect.
Obiectivul specific al proiectului finalizat a fost creșterea atractivității turistice în Euroregiunea Ruse-Giurgiu prin îmbunătățirea utilizării durabile a patrimoniului cultural (Cetatea lui Mircea cel Bătrân), iar investiția a constat în:
✔️Amenajarea specifică a unui traseu pietonal și amenajarea peisagistică în jurul cetății;
✔️Amenajarea unui amfiteatru în aer liber pe latura de vest, cu iluminat ambiental;
✔️Refacerea spațiilor verzi printr-o concepție naturalistă.
Proiectul a fost depus în parteneriat cu primăria Ruse prin Programul transfrontalier INTERREG V-A România-Bulgaria 2014-2020 și a avut o valoare de 4,2 milioane lei.