Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

christ-with-saints-peter-and-paulApostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici) sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, zi denumită popular Sânpetru, ce marchează mijlocul verii agrare şi sfârşitul celei de-a doua perioade importante de post dintre cele patru de peste an.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sfântul Luca împarte cartea „Faptele Apostolilor” în funcţie de personalităţile şi de contribuţia marilor apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creştine, care au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învăţătura lui Hristos în lume.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor” pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an (alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului). În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor.

Patronii penitenciarelor

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt patronii penitenciarelor pentru că amândoi au trecut prin lanţuri şi prin închisori pentru cuvântul Evangheliei lui Hristos. Ambii au fost eliberaţi în chip minunat de îngerul Domnului în urma rugăciunilor pe care ei le-au făcut, la care se adăugau şi rugăciunile întregii Biserici.

Tradiţii

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În poveşirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi şi a o face mai puţin periculoasă. Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi vazut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular. În unele zone, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

La Mulţi Ani tuturor sărbătoriţilor!

Dintre bărbaţii care îşi serbează onomastica, cei mai mulţi poartă numele Petru, Petre, iar alţi se numesc Paul. De asemenea, alte persoane se numesc Petrică, Pavel, Petrişor şi Petronel.

Printre femeile sărbătorite în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, majoritatea se numesc Paula, urmate de Petronela, Petruţa, Paulina, Paulica, Petriţa, Pavelina, Pătra şi Pauliana.

Tuturor  un sincer La Mulţi Ani!

Două Biserici  îşi vor cinsti ocrotitorii

Cei doi sfinţi sunt ocrotitorii a două biserici din cuprinsul Episcopiei Giurgiului. În Protoieria Giurgiu va fi sărbătoare în Cetatea care îşi serbează hramul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. În Protopopiatul Bolintin, parohia Palanca îşi cinsteşte ocrotitorii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Advertisement

Arhive