De 12 ani împreună. Cotidianul „Giurgiuveanul”, la ceas aniversar!
Pe 23 decembrie 2005, trei oameni ambiţioşi au pus bazele a ceea ce avea să devină unul dintre cele mai citite ziare la nivel local şi naţional şi printre cele mai citite 100 de publicaţii în mediul on-line.
Atunci a apărut prima ediţie tipărită a cotidianului de azi, şi am rămas bine ancoraţi în peisajul media, „vorbind pe limba” cititorilor noştri! Promitem că (şi în continuare) vă vom ţine la curent, zi de zi, cu realităţile care ne înconjoară.
Le mulţumim, cu ocazia împlinirii acestei vârste, cititorilor noştri, colaboratorilor, reprezentanţilor instituţiilor din judeţ, dar nu numai, reprezentanţilor din administraţiile publice locale, politicienilor, oamenilor de cultură, reprezentanţilor Bisericii… tuturor celor care, de-a lungul timpului, au fost alături de noi!