Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

De la 1 noiembrie, anvelopele de iarnă sunt obligatorii! Ce trebuie să faci ca să nu fii amendat

Echiparea automobilului cu anvelope de iarnă e obligatorie între 1 noiembrie şi 31 martie. Însă, trebuie să știți că nu veţi fi amendat dacă mergeţi cu pneuri de vară pe drum uscat.

1. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii doar în următoarele situaţii: drum acoperit cu gheaţă, zăpadă, polei sau noroi;
2. Când cumpăraţi anvelope de iarnă, aveţi grijă ca pe ele să apară două semne: fulgul de nea şi creasta muntoasă;
3. Anvelopa trebuie să poarte și menţiunea „M + S” (Mud plus Snow – Noroi şi zăpadă);
4. „Anvelopele sunt indispensabile pe gheaţă, dar şoferul nu ar trebui să le monteze atunci când sunt 15 grade afară”, spune Marian Moroşanu, preşedintele Asociaţiei Şoferilor şi a Drepturilor acestora din România;
5. La temperaturi de peste 15 grade Celsius, cauciucurile de iarnă se uzează foarte rapid la frecarea cu asfaltul. În plus, manevrele sunt mai greoaie, iar consumul de combustibil este crescut;
6. Comparativ cu anvelopele de vară, cele de iarnă vă oferă siguranţă sporită – în special la frânare – pe timp rece, pe drumuri ude sau acoperite cu gheaţă şi zăpadă. Utilitatea cauciucurilor de iarnă se observă, în special, după ce temperatura scade sub 7 grade Celsius. Iarna sunt porţiuni de drum umede şi alunecoase, iar anvelopele de iarnă pot asigura o mult mai bună aderenţă;
7. Distanța de frânare. În cazul unui autoturism standard, care rulează cu 100 km/h pe un drum ud, la o temperatură exterioară de 20 grade Celsius, distanţa de frânare cu anvelope de iarnă va fi de 72 de metri, iar cu anvelope de vară, de 69 metri. Dacă temperatura scade sub 7 grade Celsius, vehiculul cu anvelope de iarnă se va opri în 67 de metri, iar cel cu anvelope de vară în cel puţin 71 de metri. Un automobil similar, care circulă cu 50 km/h pe un drum acoperit cu zăpadă, va fi ajutat de cauciucurile de iarnă să se oprească în 35 de metri, în timp ce, cu anvelopele de vară, maşina va frâna în 43 de metri;
8. Cei care nu au astfel de anvelope vor fi pedepsiţi cu reţinerea talonului plus amendă. Valoarea acesteia poate ajunge la 4.000 de lei.

Advertisement

Arhive