Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

De „ZIUA DĂRUIRII”, sute de daruri de la copii pentru copii! (FOTO)

thumbnail (1)Copiii aflați în plasament în casele de tip familial, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au primit daruri cu ocazia zilei de 25 Septembrie, Ziua Dăruirii.

Cei 145 de copii din casele de tip familial au primit jucării, obiecte vestimentare, dulciuri, pizza, torturi, fructe, băuturi răcoritoare, rechizite, cărți, alimente, obiecte de igienă personală sau donații în bani, acestea fiindu-le dăruite de  preșcolari, elevi din clasele primare și gimnaziu și elevi de liceu.

În acest an,  iniţiativa de organizare a Zilei Dăruirii la nivelul unităților de învățământ din județ aparține doamnei prof. Mirela Delea, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Giurgiu. În programul destinat caselor de tip familial au fost implicate Școala Gimnazială nr.1 din Malu Spart, Școala Generală nr.1 din Florești și   unitățile de învățământ din municipiul  Giurgiu.

Cadre didactice, copii și părinți din Malu Spart, din Florești și din Giurgiu s-au implicat în organizarea și desfășurarea de ample acțiuni caritabile prilejuite de Ziua Dăruirii, zi instituită cu scopul  încurajării generozității şi  responsabilității sociale.

Startul a fost dat de copiii și cadrele didactice de la  Școala Gimnazială nr. 1 din  Malu Spart, orașul Bolintin Vale, precum și de la  Școala Generală nr. 1 din  Florești, comuna Florești- Stoenești care, împreună cu părinții elevilor și preșcolarilor, au pregătit sute de cadouri constând în obiecte vestimentare, jucării, rechizite și dulciuri; trei microbuze pline cu cadouri au ajuns la beneficiarii de servicii sociale din  cele 16 case de tip familial  din Giurgiu.

Reprezentanții unităților de învățământ din Giurgiu  au  mers, cu prilejul Zilei Dăruirii, în casele de tip familial din Giurgiu.  Preșcolari și elevi  de toate vârstele, însoțiți de părinți și cadre didactice, au fost prezenți în câte o casă de tip familial pentru a sărbători Ziua Dăruirii  alături de copiii din aceste case.

S-au implicat în acțiunile caritabile organizate de Ziua Dăruirii următoarele unități școlare din municipiul Giurgiu: Grădinița cu program prelungit Prichindeii, Grădinița cu program normal nr. 7, Grădinița cu program prelungit Căsuța Fermecată, Școala Gimnazială nr. 7, Școala Gimnazială nr. 10, Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, Școala Gimnazială Sfântul Gheorghe, Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Școala Gimnazială Academician Marin Voiculescu, Școala Gimnazială Emil Gulian,  Liceul Tehnologic Ion Barbu, Liceul Tudor Vianu, Liceul Nicolae Cartojan, Colegiul Național Ion Maiorescu, Seminarul Teologic Teoctist  Patriarhul.  

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, instituție în subordinea căreia se află casele de tip familial din municipiul Giurgiu, adresează sincere mulțumiri tuturor cadrelor didactice, copiilor și părinților implicați în acțiunile caritabile prilejuite de Ziua Dăruirii.

thumbnail (2)

thumbnail (3)

thumbnail (4)

thumbnail (5)

Advertisement

Arhive