Deputatul Florian Nicolae a donat rechizite elevilor din familii nevoiaşe
Deputatul Florian Nicolae promovează educaţia şi pune în practică acţiuni prin care să ajute comunitatea. Pentru că toţi copiii au nevoie de educaţie, acum, la scurt timp de la începerea anului şcolar, numeroşi elevi de la mai multe unităţi şcolare din Giurgiu, printre care amintim: şcolile nr. 2, 3, 5, 8, 10, „Savin Popescu” şi ASHFR, alături de două licee Tehnologice şi Nicolae Cartojan, au primit din partea parlamentarului giurgiuvean un set de rechizite constând în caiete, creioane, creioane colorate, plastilină, pixuri, blocuri de desen, acuarele, dar şi ghiozdane.
În total, au fost donate 200 de caiete tip I, 200 de caiete tip II, 460 de caiete de 48 file română, 460 de caiete de 48 file matematică, 470 de caiete studenţeşti română, 470 de caiete studenţeşti matematică, 982 de pixuri, 996 de creioane, 210 cutii de creioane colorate, 140 bucăţi bloc de desen, 230 truse pictură în acuarelă, 230 pachete plastilină şi 100 de ghiozdane.
Elevii susținuți de parlamentarul giurgiuvean provin din familii vulnerabile, pentru care cheltuielile necesare achiziționării de rechizite erau imposibil de acoperit.
Deputatul Florian Nicolae susţine că lipsurile materiale îi împiedică pe mulţi copii din familii nevoiaşe să frecventeze cursurile sau să aibă rezultatele dorite la şcoală. Donațiile sunt menite să ofere șanse egale la educație copiilor din Giurgiu, indiferent de starea lor materială.