Am aflat că distinsul profesor de matematică Grigore BUDURU a încetat din viaţă. Pentru că l-am cunoscut foarte bine, pentru că modestia l-a ţinut departe de gura lumii, pentru că sunt oameni despre care se impune să vorbeşti, şi Domnul profesor Buduru este unul dintre aceştia, pentru că Domnia Sa a scris o operă de mare valoare despre liceul pe care şi eu l-am urmat, ofer celor care au răbdarea să citească nişte însemnări făcute cu ani în urmă.

De vor fi citite, bine va fi, zicea cronicarul.

Însoţesc aceste însemnări cu SINCERE CONDOLEANŢE transmise familiei.

Prof. Gheorghe CALOTĂ

Brăila, sfârşit de iulie 2016

***

Domnule Buduru,

Semn al preţuirii muncii extraordinare pe care aţi depus-o pentru realizarea acestei Enciclopedii, înţelegând nevoia de a afla părerea unora despre ceea ce dumneavoastră ne-aţi dat, am încercat să vă dau câteva impresii de lectură atentă a acestei lucrări.

Dacă apreciaţi că aceste însemnări făcute cu toată grija ar putea fi publicate undeva la Giurgiu, aveţi încuviinţarea mea. Primiţi, vă rog, aleasa mea preţuire,

Prof. Gheorghe Calotă.

Brăila, 8 aprilie 2005

  Enciclopedia maioresciană

          Monografia Colegiului Naţional Ion Maiorescu Giurgiu.

Apărută la Ed. Cronos, în 2004, la Giurgiu, lucrarea distinsului profesor Grigore Buduru, Enciclopedia maioresciană, Monografia Colegiului Naţional Ion Maiorescu Giurgiu, este o apariţie de excepţie prin care se cinsteşte cum se cuvine evenimentul împlinirii a 135 de ani de existenţă şi de împliniri ai liceului giurgiuvean.

Dacă ne gândim la celebrul dicţionar al lui Diderot şi D´Alembert, publicat între 1751 şi 1772 în Franţa, dacă ne gândim la definiţia de dicţionar a cuvintelor enciclopedie şi monografie am fi tentaţi să credem că titlul lucrării este puţin impropriu şi, poate, puţin pretenţios.

Impropriu pentru că, citit, titlul te duce cu gândul la o enciclopedie Maiorescu ( cu deosebire, Titu, dar poate şi Ion), deşi, pentru giurgiuveni, când zici Maiorescu, reperul este unul singur: Liceul Ion Maiorescu, la început, Liceul de Băieţi Giurgiu, (în 1950 şi până în 1953, când autorul acestor însemnări era elev al acestui liceu, numele era acesta, iar matricola, obligatorie la data respectivă, era pe fond galben, scris cu negru, L.B.G.) după aceea, Şcoala Medie nr.1 mai târziu. Dacă pe această asociere automată făcută de giurgiuveni între Maiorescu şi numele liceului cu acest nume a mizat autorul, sigur că nu a greşit.

S-a vrut un studiu ştiinţific care să trateze din toate punctele de vedere subiectul propus, anume Liceul Ion Maiorescu, din perspectiva istoriei sale de 135 de ani.

Concepută îndrăzneţ, enciclopedia este structurată pe 44 de capitole, primele 24 de capitole în primul volum  şi, în al doilea volum, următoarele 20. Primul volum, 557 de pagini, se încheie cu un capitol care, credem noi, îşi avea locul la sfârşit. Colegiul Naţional Ion Maiorescu Giurgiu în anul 2004-2005, capitolul ce încheie primul volum ( pag. 536 la 557), se cuvenea a fi punctul terminus al temerarului demers retrospectiv. Tot o inconsecvenţă a criteriilor sau, probabil, o grabă în pregătirea pentru publicare a volumului al II-lea au făcut ca Invăţământul primar, capitolul 30 ( pag.136 la 146), să fie trecut înainte capitolelor care, în mod firesc, încheiau înserierea obiectelor de studiu din planul de învăţământ.

Primele nouă capitole (pag.3-143) formează ceea ce s-ar putea numi monografie.

Lui Ion Maiorescu, patronul liceului, i se închină primele pagini. Ardelean de origine, ducând peste timp spiritul Şcolii Ardelene privind cultivarea limbii române şi introducerea grafiei cu caractere latine, Ion Maiorescu dă numele său liceului giurgiuvean pentru că, în 1890, Nicolae Droc-Barcian, ardelean din  Răşinarii Sibiului stabilit în Giurgiu şi director al Gimnaziului din localitate,  a propus conferinţei profesorale ca Gimnaziului să i se dea numele cărturarului Ion Maiorescu. Propunerea a fost primită şi pentru că ardelenii, prin Gheorghe Lazăr, au contribuit la punerea bazelor învăţământului românesc. Ion Maiorescu devenea astfel un fel de simbol pentru partea de sud a ţării. Profesor de limba română şi nu  numai, din 1870 până în 1915, dintre care mai mulţi  ca director, ctitor al învăţământului giurgiuvean într-o perspectivă foarte largă,  cărturar de excepţie, Nicolae Droc-Barcian a fost convins că, dând un astfel de nume şcolii în care venise, va transmite oamenilor de la Dunăre spiritul în care înţelegeau ardelenii unitatea naţională. Primită unanim, ideea ardeleanului strămutat la şes devenea şi a celor de la câmpie. Veghe în faţa liceului, a existat un bust al cărturarului Ion Maiorescu înainte de primul război mondial care, din păcate, ca atâtea altele, a fost distrus. În faţa liceului, operă a sculptorului Dumitru Pasima, se află începând cu anul 1969, când cel mai vestit liceu al urbei îşi sărbătorea centenarul,. bustul turnat în bronz al aceluiaşi cărturar.

Şcoala giurgiuveană până la 1869, Gimnaziul (1869-1919), Liceul Ion Maiorescu din Giurgiu (1919-1948), Şcoala Medie nr. 1 Giurgiu (1948-1969), Liceul Ion Maiorescu din Giurgiu (1969-2004) sunt capitolele în care, Grigore Buduru, probând o activitate de cercetare în arhive şi în biblioteci cu totul remarcabilă, ne propune o scurtă istorie a învăţământului giurgiuvean, legată evident de ceea ce a însemnat Colegiul Naţional Ion Maiorescu  din Giurgiu. În volumul I (pag. 22-23; 71; 84 ) ne sunt prezentate graficele cu numărul de clase şi de elevi pe fiecare an. Interesant să vezi cum a evoluat timp de peste 100 de ani populaţia şcolară a Giurgiului, mult timp Gimnaziul Ion Maiorescu fiind (singurul!) cel mai de seamă reper al învăţământului giurgiuvean.

Spirit laborios, cu vădită plăcere a documentului original, cu o disciplină intelectuală absolut necesară pentru a putea desluşi un atât de bogat material documentar, autorul reuşeşte să adune la un loc date prin care, citind atent, să putem reface o epocă. Cu detaşarea cercetătorului care suferă de rigoare, cu emoţia fostului elev care face monografia şcolii în care şi el a învăţat, cu mândria giurgiuveanului care simte că are ce arăta celor de aiurea, cu satisfacţia omului angajat de a face ceva care să rămână, profesorul Grigore Buduru, neuitând că este profesor de matematică, ne-a lăsat o lecţie foarte bine pregătită

Numele la care s-a oprit pentru ilustrare, absolut necesare într-o astfel de lucrare, s-ar putea să fie prea puţine pentru cei care, ştiind că au făcut ceva, s-ar fi vrut consemnaţi în mod special, sau tot aşa de bine s-ar putea să pară prea multe pentru cei care nu cred în excepţii şi iau mediocritatea drept măsură a lucrurilor. Cum societatea umană  progresează doar prin excepţii, restul fiind doar lucru de serie, să dăm crezare că numele la care s-a oprit Grigore Buduru sunt şi cele mai îndreptăţite a fi apreciate astfel. Ar fi total greşit a se aprecia o astfel de lucrare, cu un atât de bogat material documentar, pornind de la lipsuri! Nu de la ceea ce nu s-a spus, nu de la numele omise sau voit neamintite, ar trebui să înceapă aprecierea, ci de la ceea ce ni s-a dat spre lectură, de la ceea ce este făcut şi a căpătat dreptul de a deveni, la rându-i, arhivă, sursă de informaţie, punct de plecare spre alte studii. Află că noi ştim / Oricând să zidim / Altă mănăstire / Mult mai luminoasă / Şi mult mai frumoasă!, ar putea zice cu oarecare aroganţă careva, poate chiar îndreptăţit, dar nimeni nu va uita, nu va putea şi nu va avea dreptul să uite că cel care a descoperit acel  zid părăsit / Şi neisprăvit cu drept şi îndemn la continuare în zidire, a fost Grigore Buduru. Disciplina matematică i-a servit în mod sigur. Numai un matematician putea să treacă peste atâtea nume mari şi să nu se lase ispitit de efuziuni lirice, păcate frecvente, şi justificate şi ele într-un anume fel, ale celor care realizează asemenea sinteze.

Aducându-se laudă unei tradiţii, capitolul 7 vorbeşte despre Imnul şi Emblema Colegiului Naţional Ion Maiorescu Giurgiu. Pe versurile profesorului Vasile Barbu-Jora, profesorul de muzică Victor Karpis a compus muzica imnului. Cu prilejul Centenarului, conducerea şcolii a apreciat că s­-ar impune actualizarea (?!) textului. S-a apelat tot la un fost elev al liceului, poetul Petre Ghelmez, care, înţelegând bine ce are de făcut, a păstrat spiritul vechiului text, i-a dublat numărul de versuri şi a pus sub semnul  Glorie! Glorie! nu doar ctitorii, aşa cum spunea primul text, ci  Şi-ai săi elevi cu el…Glorie!…Glorie!

Dintre cei 18 directori  pe care Enclicopedia î­i prezintă ( perioada 1885 – 1915 nu este acoperită cu numele celor care au deţinut funcţia de director!), 16 au şi fotografiile care au rămas amintire pentru generaţiile viitoare. Se remarcă fostul director Savin-Nicolae P.Popescu – profesor de fizică – , cu cea mai lungă perioadă de directorat, între 1925 – 1948 şi 1949, şi Nicolae Cartojan – profesor de limba română, prin activitatea publicistică, ştiinţifică şi universitară  foarte prestigiasă, recunoscută prin alegerea sa ca membru activ al Academiei Române.

Capitolul 9 prezintă toţi şefii de promoţie începând cu anul 1873.. Patru dintre ei ( din 1884, 1904, 1949, 1958 ) au absolvit  cu media generală 10,00, iar doi ( în 1955 şi 1958, când sistemul de notare era de la 1 la 5 ) au avut media 5,00.  Un fapt interesant că, în anul 1954, 4 absolvenţi şefi de promoţie au avut aceeaşi medie: 4,83. ( Doi dintre ei au fost ai primei serii de absolvenţi cu 10 clase. În 1954, au absolvit liceul două promoţii: cu 11 şi, respectiv, 10 clase.)

 Capitolele10 la 34 ( mai puţin capitolul 24 care prezintă Colegiul Naţional Ion Maiorescu în anul 2004-2005, despre care spuneam că bine-ar fi fost să fie prezentat la sfârşit, şi capitolul 30, Învăţământul primar, al cărui loc putea fi tot la sfârşit) urmărind aproximativ ordinea obiectelor de studiu din planul de învăţământ, prezintă profesorii care au predat materia respectivă la liceu şi absolvenţii care au devenit, la rându-le, profesori. Surprinde lipsa unui criteriu, fie alfabetic, fie cronologic, după care să fi fost înseriaţi toţi cei la care se face referire după cum şi o selectare mai riguroasă a celor spuse despre fiecare dintre ei era absolut necesară. În foarte multe cazuri, păstrându-se nota trimisă eventual de cel rugat să facă acest lucru, şi-au făcut loc şi multe amănunte fără semnificaţie. Spaţiul rezervat fiecărui nume amintit nu reflectă în toate cazurile evaluarea corectă a locului, a prestigiului, a ceea ce ar merita să rămână consemnat.

Dacă s-ar fi respectat un criteriu al valorii, ar fi fost sigur în favoarea lucării. Nu s-ar fi ajuns ca, să dăm doar un exemplu, alături de  Ion Barbu, personalitate celebră în domeniul matematicii şi al literaturii, să stea numele unui profesor, venit în Giurgiu pentru 12 ani şi doar doi ani profesor la Liceul Ion Maiorescu.

Capitolele 35 la 44 urmăresc absolvenţii liceului pe domenii de activitate: Medici, Medici veterinari, Stomatologi, Farmacişti, Dreptul, Arhitectura, Ingineri, Scriitori, poeţi, Artişti, regizori, Militari. Parcurgând paginile acestor capitole, eşti tentat ca, parafrazând cronicarul, să zici: nasc şi la Giurgiu oameni.

Unică în felul ei, temerară ca intenţie, lăudabilă ca idee, Enclicopedia maioresciană a domnului Grigore Buduru adună între paginile ei munca de ani a unuia îndrăgostit de cercetare. Este fără îndoială că s­-a gândit la această lucrare cu mulţi ani în urmă, din moment ce a putut să afle atâtea lucruri, să ia legătură cu atâtea persoane, să facă ordine într-un material atât de bogat şi de divers.

Este un document extrem de valoros pentru cine vrea să afle ceva despre liceul cu cel mai mare prestigiu al Giurgiului. Rodul unei osteneli de ani, apărută în anul în care Giurgiu sărbătorea 135 de ani de existenţă a liceului, lucrarea este, totuşi, o reuşită interesantă pentru istoria învăţământului giurgiuvean, cu rezonanţe afective pentru cel al cărui nume apare, fie şi numai în trecere, consemnat. Pentru oricine care a fost cândva elev al liceului, răsfoirea acestei lucrări îi creează impresia că o lume întreagă revine la viaţă sub ochii amintirilor sale. O răsfoieşte cu interes, dar şi cu nostalgie. Domnul Grigore Buduru ne-a arătat că asemenea lucrări sunt absolut necesare.

După un moto ( cuvinte rostite de dr. Cosmin Georgescu, fost elev), după o apreciere inspirată şi meritată făcută autorului de directorul actual al liceului, după dedicaţiile autorului prin care se adresează celor care au slujit cu devotament şi abnegaţie acest locaş de cultură şi civilizaţie în cei 135 de ani de activitate şi tuturor foştilor elevi ai şcolii, după o scurtă prefaţă în care Emil Păunescu, şi-l cităm cu plăcere, spune că a scrie despre şcoală nu-i uşor, căci  trebuie să întruneşti cel puţin trei condiţii: să iubeşti copiii, să ai cultul cărţii şi să respecţi munca modelatorilor de suflete şi (a) luminătorilor de minţi, harnicul profesor Grigore Buduru acordă o pagină  în care exprimă Întreaga gratitudine Domnilor absolvenţi Inginer Victor Boiangiu, Preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, promoţia 1960, şi Inginer Lucian Iliescu, Primar al Municipiului Giurgiu, promoţia 1964, Care au susţinut moral şi material apariţia acestei enciclopedii.

Dacă am repetat numele acestora, am încercat să înţeleg satisfacţia autorului care, de n-ar fi fost aceşti oameni, de n-ar fi fost asemenea oameni, osteneala muncii sale, extraordinar de bogată şi de valoroasă, ar fi rămas poate într-un dosar prăfuit al unei biblioteci particulare aşteptând resemnat apariţia întâmplătoare a unui mecena.

Că s-au găsit doi oameni, şi cu atât mai mult că sunt şi foşti elevi, care au găsit resursele financiare pentru editarea a două volume cu 960 de pagini, că în zilele noastre se editează asemenea cărţi, că în Giurgiu s-a găsit omul a cărui idee s-a materializat într-o lucrare unică în felul ei , este motiv de reală satisfacţie intelectuală din care au rezultat şi însemnările de mai sus.

Brăila, 6-7 aprilie 2005.

   Prof. Gheorghe CALOTĂ