Dezastru: Sute de locuri neocupate la liceele din judeţul Giurgiu
Zeci de clase au rămas neocupate după prima etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, în judeţul Giurgiu. O serie de licee tehnologice au propus, pentru anul şcolar 2013-2014, câteva specializări care au fost ocolite de viitorii liceeni, la nivelul mai multor unităţi şcolare înregistrându-se clivaje între ofertele educaţionale şi numărul elevilor înscrişi la aceste profile.
Construcţiile şi mecanica, ocolite de elevi
În mare parte, liceele tehnologice din municipiul Giurgiu au rămas cu cele mai multe locuri libere. În municipiul Giurgiu, la Liceul tehnologic „Miron Nicolescu”, 73 de locuri au rămas neocupate, cele mai multe fiind la specializarea mecanică, electromecanică şi protecţia mediului. Absolvenţii de gimnaziu nu s-au înghesuit nici la unele specializări ale Colegiului Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”, unde pentru sesiunile următoare sunt disponibile 50 de locuri, cele mai multe la profilele construcţii, instalaţii şi lucrări publice, dar şi la electronică automatizări. La Liceul tehnologic „Ion Barbu” nu s-au ocupat 110 locuri, specializările pentru care absolvenţii de gimnaziu au manifestat cel mai scăzut interes fiind turism şi economic.
În schimb, cele 87 de locuri oferite de Liceul tehonologic din Mihăileşti s-au ocupat în totalitate, ca de altfel şi cele 232 de locuri oferite de Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” şi cele 287 de locuri de la Liceul tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale.
Dacă la Liceul „Tudor Vianu” din Giurgiu mai sunt disponibile doar 17 locuri, la specializarea ştiinţele naturii, la Liceul teoretic „Nicolae Cartojan” din Giurgiu s-au ocupat doar 134 din cele 174 de locuri.
Clase descoperite au rămas şi la Liceul Tehnologic din Giurgiu, unde doar 12 din cele 58 de locuri au fost ocupate.
O situaţie diferită o au liceele tehnologice din Călugăreni, unde mai sunt de ocupat la etapele următoare doar şapte locuri, Comana- un loc, Hotarele – opt locuri şi Prundu – 11 locuri.
Marcela Petcu