Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Direcția Poliției Locale Giurgiu, măsuri împotriva celor care nu respectă prevederile legale privind colectarea dejecțiilor produse de animale pe domeniul public

Direcția Poliției Locale Giurgiu aduce la cunoștință cetățenilor municipiului Giurgiu că în săptămâna 22.02. – 28.02.2021 s-a acționat pe raza municipiului, conform unui Plan de acțiune special întocmit, având ca obiectiv principal luarea de măsuri legale împotriva acelora care nu respectă prevederile legale privind colectarea dejecțiilor produse de animalele pe domeniul public, a deținătorilor de animale de companie care nu au carnetul de sănătate al animalului asupra lor, atunci când se află în promenadă.

De asemenea, s-a acționat, prin luare de măsuri legale împotriva persoanelor  care aruncă cojile de semințe sau alte gunoaie, de orice natură, pe domeniul public, precum și pentru alte fapte identificate și constatate, pentru care Direcția Poliției Locale Giurgiu are competențe.

Astfel, s-au efectuat un număr de 76 de legitimări, s-au aplicat un număr de 45 de sancțiuni contravenționale, din care 21avertismente scrise și un număr de 24 de amenzi, după cum urmează:

  • 18 sancțiuni contravenționale proprietarilor de câini de companie care nu respectau obligațiile înscrise în HCLM nr.39/2014 sau în O.U.G. nr.55/2002 (purtarea animalului în lesă, colectarea dejecțiilor animalului aflat în promenadă, deținerea carnetului de sănătate, purtarea botniței, etc.);
  • 6 sancțiuni contravenționale pentru aruncarea gunoaielor pe domeniul public;
  • 9 sancțiuni contravenționale pentru aruncatul cojilor de semințe pe domeniul public;
  • 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991(consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, deranjarea ordinii și liniștii publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială, etc.).

Poliția locală a continuat activitatea de verificare a persoanelor aflate în izolare/carantină(au fost verificate 170 persoane), de livrare a alimentelor, împreună cu DAS Giurgiu, persoanelor defavorizate, aflate în izolare/carantină(31 beneficiari), precum și verificarea măsurilor de protecție împotriva  răspândirii  noului coronavirus, conform măsurilor luate la nivel de IPJ Giurgiu.

Rugăm cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246.274.668 și 0372.735.331.

Direcția Poliției Locale

Advertisement

Arhive