DOI GIURGIUVENI URMĂRIŢI NAŢIONAL REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI
La data de 9 aprilie 2014, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Investigaţii Criminale Compartimentul ,,Urmăriri” l-au depistat şi reţinut în municipiul Giurgiu, pe S. V., de 29 ani, din municipiul Giurgiu, care poseda Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, condamnat la patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În aceeaşi zi, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, Compartimentul ,,Urmăriri”, împreună cu poliţiştii Formaţiunii de Ordine Publică – Mediul urban, de la Poliţia oraş Bolintin Vale, l-au depistat si reţinut pe M. S., de 34 ani, din oraşul Bolintin Vale, care poseda Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Curtea de Apel, Secţia I Penală Bucureşti, condamnat la trei ani şi zece luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.
Persoanele depistate au fost încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu.