Doliu în învățământul giurgiuvean. S-a stins din viaţă Aurica Bogdan, o educatoare adorată de copii și respectată de părinți…
Familia şi comunităţile din Chiriacu şi Izvoarele deplâng pierderea unei persoane excepționale.
Soţie, mamă, bunică şi soră, Aurica Bogdan, educatoare vreme de peste 40 de ani, în Izvoarele şi Chiriacu, s-a stins din viaţă, la vârsta de 67 de ani.
Aurica Bogdan, o educatoare plină de viață, a adus bucurie în orice comunitate de elevi pe care a avut-o sub îndrumare. Dedicată profesiei sale mai bine de 40 de ani, Aurica Bogdan a fost iubită de colegi, adorată de copii și respectată de părinți.
Trupul neînsufleţit este depus la domicilul din Chiriacu, slujba înmormântării va avea loc mâine, 29 ianuarie, la Biserica din Chiriacu, urmând a fi condusă pe ultimul drum la cimitirul din localitatea Izvoarele.
Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace.