Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Elevii giurgiuveni sunt “Prietenii Pompierilor”

50 de elevi s-au întrecut, ieri, pentru trofeul “Prietenii Pompierilor”. Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al Județului Giurgiu și Inspectoratul Școlar, cu sprijinul Consiliului Județean, concursul s-a desfășurat pe stadionul “Dunărea” din municipiu și a reunit la start cinci echipaje de la unități de învățământ din Giurgiu, Vlașin, Daia, Stoenești și Ghimpați.

Concursul “Prietenii Pompierilor” este destinat elevilor din învățământul gimnazial și este organizat în scopul dezvoltării capacității de înțelegere a pericolelor generate de situațiile de urgență, dar și  pentru dezvoltarea unor calități precum iniţiativa, spiritul de echipă, curajul și disciplina.

Echipajele, formate din câte nouă membri și o rezervă, au avut de trecut o probă teoretică, cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, o pistă de îndemânare peste obstacole și o ştafetă de 400 m, cu obstacole.

La final, primele trei locuri au fost ocupate de:

Locul I: Școala Gimnazială nr.1 Stoenești

Locul al II-lea: Școala Gimnazială nr.1 Daia

Locul al III-lea: Școala Gimnazială nr.1 Ghimpați

Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere. Echipele clasate pe primele trei locuri au fost recompensate cu diplome, medalii, cupe și premii.

Adresăm felicitări tuturor elevilor care au participat și instituțiilor de învățământ din care aceștia au făcut parte: Școala Gimnazială nr.1 Stoenești; Școala Gimnazială nr.1 Daia; Școala Gimnazială nr.1 Ghimpați; Școala Gimnazială “Dinu Nicolae” Vlașin și Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Giurgiu.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Advertisement

Arhive