Elevii pot să învețe gratuit cele mai noi limbaje de programare. Iată cum!
Ești profesor de școală sau liceu, părinte de copil pasionat de lumea tehnologie sau pur și simplu un susținător al educației cu rezultate relevante pentru meseriile viitorului? Dacă am obținut cel puțin un da, citește mai departe pentru că avem vești bune! S-a lansat noua platformă Kids in Tech care oferă cursuri gratuite de programare pentru copii.
Profesorii pot înscrie elevii la cursuri de programare gratuite
Asociația Adfaber a dezvoltat noua platforma Kids in Tech pentru a oferi profesorilor și elevilor din România acces 100% gratuit la:
- Alice,
- AppInventor,
- Arduino,
- C++,
- Gândire Computațională,
- Greenfoot,
- Hour of Code,
- Html & Css,
- Platforme Educative,
- Python,
- Scratch.
Majoritatea cursurilor de mai sus sunt donate de către companii care vor să aducă o schimbare în bine pentru copii. Code School Clubs, Oracle Academy, PwC sunt o parte din numele care fac o diferență pentru școli și licee. Pe pagina proiectului se poate vedea o listă completă cu cei care au contribuit de-a lungul timpului la educația miilor de elevi.
Kids in Tech, fondant în 2015, este cel mai mare club de tehnologie din școlile și liceele de stat din România. Acesta vine în întâmpinarea elevilor oferind acces facil la cursuri create pentru a răspunde nevoilor prezentului. Clubul a evoluat constant cu ajutorul profesorilor și companiilor care au ales să se implice și să îi încurajeze pe copii să descopere lumea programării, adăugând la bagajul lor de cunoștințe bazele necesare pentru unele dintre cele mai bine plătite joburi ale secolului 21. În urma aportului lor, Kids in Tech a dezvoltat o nouă platformă care oferă cursuri adiționale și acces rapid la ele.
Profesorii din școli și licee care doresc să introducă acest club pentru elevii lor, o pot face completând formularul de pe website-ul Kids in Tech. Echipa Adfaber va sta la dispoziția acestora cu toate informațiile de care au nevoie pentru a transmite cursurile către copii și va ține cont de toate sugestiile primite.
Kids in Tech poate ajuta generații
Fondatorul Adfaber, Alin Chiriac susține că acesta este unul dintre proiectele la care ține mult, având un impact major pentru sistemul educațional din România. Copiii sunt entuziasmați să participe la evenimentele asociației, dar mai ales, au nevoie și înțeleg faptul că vor fi cu un pas înainte de piața muncii datorită cursurilor la care participă.
Este important să subliniem faptul că, prin intermediul Kids in Tech, profesorii au ocazia să le ofere copiilor o plasă de siguranță în ceea ce privește viitorul lor. Ei contribuie la dezvoltarea abilităților lor și le prezintă:
- evoluția tehnologică a societății,
- nevoile lor de dezvoltare ca indivizi,
- așteptările pieței muncii din România.
Programarea se numără printre meseriile atât de necesare și în prezent, dar și peste mulți, mulți ani de acum încolo. Este o meserie definită de creativitate și de gândire logică, iar copiii noștri merită să aibă ocazia de ai cunoaște bazele pentru a decide dacă reprezintă direcția potrivită pentru viitorul lor.
Chiar și tu poți ajuta copiii să învețe programare
Companiile care vor să contribuie la educația copiilor și la formarea viitoarelor talente o pot face prin contribuție directă ce ajută la introducerea programului în cât mai multe școli din România. De asemenea, pot organiza și dezvolta programe de mentorare și formare adaptate nivelului de înțelegere al copiilor din clasele V – XII.
Prezentarea cluburilor Kids in Tech în cât mai multe școli din România este posibilă datorită:
- profesorilor dedicați,
- echipei Adfaber,
- sponsorilor.
Sunt necesare fonduri pentru a continua acest proiect, iar dacă vrei să îl susții, nu ezita să trimiți un email către kit@adfaber.org. Cu ajutorul contribuției tale, mulți alți copii vor avea acces la cele mai noi limbaje de programare. Fie că vrei să donezi individual sau prin intermediul companiei la care lucrezi, vei contribui la evoluția elevilor și implicit la un viitor mai sigur pentru ei.
Kids in Tech este primul proiect de educație complementară din România. Până în prezent, a ajutat peste 6000 de elevi, iar proiectul continuă și se concentrează pe localitățile unde elevii nu au acces ușor la tehnologie. Misiunea Adfaber este cea de a oferi tuturor copiilor șansa unui viitor mai bun.
Vizitează website-ul Kids in Tech pentru a afla informații complete despre acest proiect îndrăgit de mulți copii și profesori.