Anul 1918 a venit pentru locuitorii oraşului Giurgiu şi cu bune şi cu rele.

Aşa cum menţionează Scarlat Stăncescu, „cronicarul” zilelor de război, la Giurgiu, „odată cu venirea primăverii a început să circule tot felul de zvonuri, în legătură cu începerea tratativelor de pace separate, între noi şi puterile centrale. Cu această ocazie mai circulau în oraş diferite zvonuri că bulgarii au cerut Dobrogea, că Austro – Ungaria pretinde munţii Carpaţi schimbând vechea frontieră, că germanii pretind porturile dunărene şi terenurile petrolifere din Valea Prahovei, astfel că toate aceste ştiri puneau populaţia de la oraşe şi sate în mare panică”.

Din păcate, aceste zvonuri se vor dovedi a fi adevărate şi prin pacea încheiată la Bucureşti în 24 aprilie/7 mai 1918 România a fost nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi, rectificări care însemnau teritorii de cca. 5600 km², să încheie o convenţie economică înrobitoare cu Puterile Centrale care transformau ţara practic într-o colonie.

Răzbăteau informaţii şi despre fronturile de luptă din Apus, scrie acelaşi neobosit „cronicar” Scarlat Stăncescu „se mai auzeau alte ştiri în legătură cu situaţia după fronturile de luptă din Occident şi Balcani, din care reieşea că armatele germane şi a aliaţilor lor se retrag neîncetat din faţa inamicului, care se întăreşte din zi în zi prin aducerea de noi întăriri şi armament modern, în special tancuri şi avioane”.

Ştirile aveau să fie confirmate şi trupele germane încep într-adevăr să-şi facă bagajele „la Giurgiu a început în toate nopţile şi apoi în cursul întregii veri a anului 1918 o activitate intensă pe Dunăre, germaii efectuând transporturi de bagaje, materiale şi armament de tot felul, care odată aduse pe malul romănesc erau încărcate în trenuri şi vapoare şi expediate mai departe în Germania”.

Efectele cel puţin asupra moralului populaţiei a fost important „populaţia din oraş era la curent cu mersul evenimentelor, care, contribuia foarte mult la ridicarea moralului fiind destul de scăzut până la aproprierea acestor evenimente”.

Încet, încet viaţa începe să se normalizeze „o parte dintre orăşeni au început să-şi refacă gospodăriile distruse, ridicând din mijocul ruinelor, cu mijloace modeste, câte o cameră sau două şi pe locurile unde au fost prăvălii, cu materialele culese dintre dărămături”.

În toamna anului 1918 pe fronturile de luptă evenimentele încep să se precipite, astfel pe 12/25 septembrie 1918 armatele aliate din Balcani sparg frontul bulgar la Dobralje şi încep să înainteze spre Sofia.

Pe 16/29 septembrie 1918 se semnează la Salonic actul de capitulare al Bulgariei. La 4/17 octombrie şi 5/18 octombrie 1918 Austro – Ungaria face oferte de pace Puterilor Aliate, oferte reînoite la 14/27 şi 15/28 octombrie 1918.

La 21 octombrie/3 noiembrie 1918 guvernul ungar constituit în urma revoluţiei burghezo – democratice din Ungaria declară independenţa totală a Ungariei faţă de Austria şi ruperea legăturilor cu Germania.

Pe 24 octombrie/11 noiembrie 1918 se semnează la Compiégne armistiţiul dintre Puterile Aliate şi Germania, moment care marchează încetarea ostilităţilor primului război mondial.

Evenimentele se precipită şi pe plan intern: la 24 octombrie/6 noiembrie 1918 are loc demisia guvernului Alexandru Marghiloman înlocuit cu guvernul condus de generalul Constantin Coandă.

La 27 octombrie/9 noiembrie 1918 guvernul român adresează un ultimatum  trupelor germane să părăsească teritoriul ţării.

Pe 24 octombrie/6 noiembrie 1918 armata Dunării a generalului Berthelot începe să se concentreze pe Dunăre, între Ruse şi Şistov.

În noptea de 27 octombrie/9 noiembrie 1918 – 28 octombrie/10 noiembrie 1918 detaşamente din regimentele franceze 146 şi 210 tiraliori franceze trec braţul cel mare al Dunării şi ocupă poziţii în ostrovul Ramadan.

Trupele germane dotate cu mitraliere erau în aşteptare în zona grădinii Parc – Alei şi  au tras câteva rafale de mitralieră trase de asupra P.C.A.– ului  (Şantierul Naval), zonă în care constatase că se infiltraseră o parte din trupele franceze care, după ce au spart frontul de la Salonic din Grecia, au traversat Bulgaria şi prin dreptul oraşului Giurgiu au pătruns în zona portuară a oraşului Giurgiu.

Trupele de acoperire germane au încercat să arunce în aer podul de peste Canalul Sfântul Gheorghe pentru a împiedica intrarea trupelor franceze în oraş. Au reuşit doar să distrugă numai lemnăria, scheletul de fier al podului rămânând intact.

Infiltrarea unor detaşamente franceze dinspre Slobozia au pus capăt rezistenţei germane din zona grădinii Parc – Alei.

O luptă scurtă a avut loc în zona de nord a oraşului cu ariergarda germană, care la final a fost respinsă.

Au căzut pe câmpul de luptă trei soldaţi francezi care ulterior au fost conduşi pe ultimul drum de întreaga populaţie a oraşului.

Atmosfera din oraş la momentul eliberării a fost entuziasmantă: „grupuri de copii de şcoală se reped atunci la vale şi dau năvală în liniile franceze în strigăte  „Vive la France”.

În acest sens edificatoare sunt şi însemnările lui Scarlat Stăncescu: „încă de dimineaţă tinerii din oraş în frunte cu elevii de la liceul local s-au strâns grupuri şi s-au îndreptat spre grădina publică. Din această grădină se putea vedea cu uşurinţă orice mişcare pe şoseaua care ducea spre portul Ramadan. De abia spre seară au apărut pe această şosea patrule franceze, care explorau terenul şi căutau cu multă precauţie să se apropie de oraş. Grupuri de tineri nu au mai aşteptat mult şi s-au repezit spre podul din fier şi au ieşit în întâmpinarea trupelor franceze. Au fost momente de mare entuziasm … o parte din tinerii mai voinici au purtat pe braţe pe ostaşii francezi şi împreună cu primele trupe franceze şi cântând Maseilleza, ne-am îndreptat cu toţi spre centrul oraşului …  Populaţia oraşului Giurgiu s-a strâns în număr impunător în piaţa din centrul oraşului şi a sărbătorit până noaptea târziu, primele detaşamente ale armatei franceze intrate în oraş”.

„Sărbătoarea” a continuat şi a doua zi: „a doua zi toată populaţia din oraş a părăsit ocupaţiile obişnuite şi s-a strâns în grupuri în piaţa din centrul oraşului, unde a aclamat trupele franceze care sosiseră în oraş. În jurul cârciumilor şi restaurantelor din piaţa oraşului s-au format grupuri mari de locuitori care în cântecul tarafelor de lăutari jucau dansuri naţionale la care au luat parte şi ostaşi din regimentele franceze”.

Generalul Berthelot şi-a instalat sediul comandamentului în clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Vlaşca (actualul Palat al Copiilor din Giurgiu).

Timp de mai multe săptămâni fanfara Regimentului 210 Infanterie (Tiraliori Franceză) a delectat populaţia oraşului, cântând în chioşcul de muzică din grădina publică.

Înaintarea trupelor franceze nu s-a oprit la Giurgiu, ci a continuat până la eliberarea şi altor localităţi din judeţul Vlaşca. La Copăceni, pe Argeş trupele franceze a trebuit să se oprească deoarece germanii aruncaseră podul de peste Argeş în aer.

De la Giurgiu generalul Bethelot a adresat un apel către populaţie: ”Ceasul dreptăţii a sunat. Peste tot învins, pe alocuri zdrobit, duşmanul este peste tot în risipire. A venit ceasul să ardeţi peticul de hârtie cu care vi s-a făcut silă la Bucureşti”.

Pentru soldaţi a adresat un alt apel: ”La arme! E strigătul patriei române pentru care aţi suferit. E chemarea regelui vostru, care a jertfit totul pentru mărirea României. E strigătul strămoşilor noştri, a sufletelor lui Mircea cel Bătrân, lui Ştefan cel Mare, lui Mihai Viteazul. E strigătul fiilor şi fraţilor noştri, căzuţi vitejeşte pe câmpurile de bătaie de la Oituz şi Mărăşeşti … Şi mâine veţi vedea steagul englezesc şi tricolorul Franţei plutind în bătaia izbândei şi neatârnării, alături de steagul nostru tricolor”.

În memoria soldaţilor francezi care au eliberat oraşul Giurgiu şi pentru a cimenta prietenia de arme româno – franceze la Giurgiu s-a ridicat în grădina Parc – Alei un monument pentru regimentul 210 Infanterie franceză (Tiraliori).

Monumentul este un simbol la Giurgiu a prieteniei româno – franceze, prietenie pe care o considerăm că este şi va fi nezdruncinată în timp de vicisitudinele vremii.

Inscripţia de pe monument ilustrează cele spuse mai sus: ”Armée francaise de Danube 1918. A Giurgiu le 10 novembre, le 210 – a regiment d’ infanterie francaise franchit de vive force de Danube premier episode des operations menées par les forces francaises et roumains qui aut expulsé de Roumanie l’ennemi comun”.

Monumentul se compune dintr-un soclu de piatră, în formă hexagonală pe care sunt aşezate trei pietre cubice, cu colţurile rotunjite şi cu o lungime de 0,9 m. Două din aceste cuburi sunt aşezate la bază. Al treilea este aşezat deasupra având cioplit pe piatra de sus, Crucea de război franceză, cu două spade încrucişate şi două ramuri de laur. Pe cele două pietre de bază este înscrisă inscripţia mai sus menţionată.

Material întocmit de

Consilier superior Ion Bălan

Consilier Mihai Vrînceanu