Eminentul om de ştiinţă român Dr. Mirel Bîrlan şi-a lanasat volumul „Universul Aurorei. Dialoguri despre Soare” la Putineiu, în localitatea sa natală
Astăzi, la Putineiu, a avut loc un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului „Universul Aurorei. Dialoguri despre Soare”, autor Dr. Mirel Bîrlan, volumul cu nr. 111 din Colecția Biblioteca Giurgiuveană – produs editorial premium, care aniversează anul acesta zece ani de apariție neîntreruptă. Alături de autor au fost Dumitru Beianu, președinte Consiliul Județean Giurgiu, Daniela Bardan, manager Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, Gheorghe Breazu, primar comuna Putineiu și prof. Andreea-Ioana Pauliuc, director Școala Gimnazială nr. 1 Putineiu. Invitat de onoare a fost inegalabilul Octavian Ursulescu, care s-a bucurat să asculte frumoasele colinde interpretate de elevii școlii. Toți cei prezenți au primit în dar o carte semnată Mirel Bîrlan.
Născut în satul Vieru, comuna Putineiu din județul Giurgiu, Dr. Mirel Bîrlan a construit un imperiu al astrelor, o legendă a călătoriilor printre planete, asteroizi și galaxii. Este cercetător la Institutul de Mecanică Cerească și Calculul Efemeridelor din Paris al Observatorului Astronomic din Paris, iar din a doua parte a anului 2021 este director la Institutul Astronomic al Academiei Române. În imensitatea universului, plutește Asteroidul 10034 Bîrlan, descoperit pe 30 decembrie 1981 de către Edward L. G. Bowell. La propunerea lui Mirel Bîrlan și Richard Binzel, un asteroid din sistemul nostru solar, descoperit pe 1 martie 1981, a primit numele de „România”.
Și este giurgiuveanul nostru, un om înzestrat cu valențe artistice în abstractul științific. El a creat o lume aparte, în care Soarele, Luna, Pământul, găurile negre și praful stelar au personalitate, sunt calde și aparent tangibile, accesibile nouă tuturor, care din profani avem șansa de a deveni familiari cu tot ceea ce pare să surmonteze limitele firescului.
Mirel Bîrlan explică și comunică noțiuni extrem de avansate, astfel încât orice copil care citește cartea să înțeleagă sensul unor termeni abstracți, deveniți ca prin farmec, prieteni de poveste. La fel cum Soarele apune și răsare în fiecare zi, și dorința de cunoaștere se manifestă cu aceeași anvergură, mereu crescendo, iar un scriitor, un om de cultură, are puterea unică de a întreține această sete ancestrală, imboldul de a pune întrebări și de a descoperi semnificația și rolul nostru în imensitatea planului celest. Este o călătorie fascinantă în infinitul ce se întinde dincolo de linia orizontului, dincolo de puterea noastră de a percepe adevărata sa magnitudine, aproape de fiecare dată la un nivel greu de înțeles. Și tocmai aici intervine magia, harul de povestitor al autorului, care, din cercetător erudit și specialist în științe exacte, reușește să se transforme în cel mai bun prieten al copiilor.