EROII REVOLUȚIEI din 1989, comemorați la Giurgiu! (FOTO)
Giurgiuvenii care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din decembrie 1989 au fost comemorați prin tradiționala ceremonie la Troiţa din centru şi la Monumentul de la Biserica Eroilor. Manifestările au început, ca de obicei, cu întâlnirea oficialităţilor civile şi militare, cu ceremonial militar, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului şi intonarea Imnului de Stat al României.
La Biserica Eroilor a avut loc un serviciu religios oficiat de un sobor de preoţi.
Şi la Troiţa din centru dar şi la Monumentul de la Biserica Eroilor au avut loc ceremonii de depunere de coroane de flori, pe fundalul intonării „Imnului Eroilor”, iar după acest moment solemn a defilat Garda de Onoare și Fanfara Militară.
Ca în fiecare an, rudele giurgiuvenilor care și-au pierdut viața în însângeratul decembrie 1989 au făcut un mic parastas, aducând la Monumentul de la Biserica Eroilor colivă și ofrande.