EXCLUSIV! Ovidiu Ioaniţoaia a fost naş de botez, la Giurgiu! Vezi ce botez fastuos i-a organizat finului său! (FOTO)
Ovidiu Ioaniţoaia şi soţia lui, Sorina, au fost astăzi naşi de botez. În acest weekend, după ce, a mai botezat doi copii ai cuplului Mădălina (avocat) şi Alexandru Andrei (deputat de Giurgiu), astăzi l-a botezat pe mezinul acestora, în vârstă de cinci luni, Radu Ioan Ovidiu Haralambie.
Așa cum era de așteptat, Taina Botezulului a avut loc la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul de Giurgiu, părintele Nicuşor Puflea.
Petrecerea va avea loc în locația de lux a restaurantului „D’Alexia” din portul Giurgiu, evenimentul anunţându-se a fi unul special, plin de surprize.
Ca atare, botezul este unul de 5 stele, la standardele cu care finii dar şi naşii și-au obișnuit invitații.
La masă sunt aşteptaţi doi miniştrii, numeroşi primari, politicieni, şefi de instituţii din administraţia publică judeţeană şi locală.
Iată câteva instantanee de la ceremonia religioasă.