Fetiţă de cinci ani, accidentată grav
O fetiţă de cinci ani a ajuns cu leziuni grave la spital în urma unui accident de circulaţie ce a avut loc pe un drum comunal din Letca Veche.
Accidentul s-a produs miercuri, 10 iulie a.c., la ora 15.15, pe Drumul Comunal 142, în localitatea Letca Veche, comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu. Şoferul unui autoturism, în vârstă de 39 de ani, din comuna Letca Nouă, a accidentat-o grav pe o fetiţă de cinci ani, lăsată nesupravegheată, şi care, potrivit poliţiştilor, a traversat partea carosabilă printr-un loc nepermis şi fără să se asigure. Minora a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu şi transportată la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii. Copila a fost diagnosticată cu politraumatisme prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral cu hematom epicranian frontal drept, contuzie toraco-abdominală şi fractură femur stâng.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, acesta nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice. M. CORNEL este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.