FOTO! Un loc pentru vindecare sufletească şi trupească!
Astăzi, 10 martie 2013, am fost la Catedrala Episcopală “Adormirea Maicii Domnului”, un lăcaş sacru în care strămoşii noştri au ţinut nestinsă flacăra credinţei în Hristos-Domnul nostru chiar şi pe vremea stăpânirii otomane, timp de peste patru sute de ani.
Vechea Biserică a giurgiuvenilor se afla în partea laterală a impunătoarei Catedrale, având Sfântul Altar sub pământ, conform regulilor impuse de Înalta Poarta de la Istanbul.
În perioada prigoanei celei mai crâncene, Epoca de Aur, s-au făcut presiuni pentru demolarea ei, dar Dumnezeu a vrut ca acesta să rămână în picioare.
După Revoluţie, unul dintre parohi, părintele prof. Dr. Emil Cărămizaru, a făcut o serie de renovări şi îmbunătăţiri.
Mai târziu, primul Episcop de Giurgiu, Preasfinţitul Dr. Ambrozie a împodobit-o şi mai frumos, ridicându-o la rangul de Catedrală Episcopală.
Unii dintre noi, în goană după avere, iar alţii în sărăcie lucie, uită de mântuirea lor sufletească…
Totuşi, mai sunt destui care vin la Biserică, în căutarea unei minuni, ascunse de ochii noştri.
Să nu uităm un amănunt esenţial: Catedrala Episcopală din Giurgiu nu este doar un loc încărcat de istorie şi de civilizaţie veche ci şi pentru vindecare sufletească şi trupească!
Vasile Arcanu