Giurgiuvean mort într-un incendiu
Un bărbat de 65 de ani şi-a pierdut viaţa într-un incendiu, în propria sa casă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu a fost solicitat să intervină în satul Brăniştari, comuna Călugăreni, pentru stingerea incendiului aseară, în jurul orei 20.11. La fața locului s-au deplasat două autospeciale din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi o ambulanţă SMURD.
Mai bine de o oră au luptat pompieri cu flăcările, care au izbucnit, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materile combustibile. Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a reuşit să iasă din locuinţă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Bărbatul de 65 de ani a fost descoperit decedat, în dormitorul casei.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, urmând ca necropsia să stabilească dacă bărbatul a murit intoxicat cu fum sau din cauza arsurilor provocate de flăcări.
În incendiu a ars mobila din patru camere, dar şi acoperişul casei şi al unei anexe, pe o suprafaţă de 150 mp.