Giurgiuveanul Jo Jo Dan a câştigat centurile NABA şi IBF Inter-Continental la box
Boxerul român Ionuţ Dan Ion, alias Jo Jo Dan, giurgiuvean la origini, l-a învins la puncte pe canadianul Kevin Bizier, sâmbătă seara, într-o gală profesionistă la Quebec (Canada), şi a câştigat centurile de campion NABA (North-American Boxing Association) şi IBF Inter-Continental la categoria welter.
Jo Jo Dan (32 ani), care are acum 32 de victorii (17 prin KO) şi 2 înfrângeri la profesionişti, a fost văzut câştigător de doi dintre arbitrii judecători, cu 116-111 şi 114-113, în timp ce un al treilea l-a văzut învingător pe Bizier, cu 117-110. Bizier (29 ani) a suferit cu acest prilej prima sa înfrângere din carieră, după 21 de victorii consecutive, spre nemulţumirea fanilor locali, având în vedere că este originar din Saint-Emile, suburbie a Quebecului.
Mândru şi fericit să câştig titlurile de Campion Nord-American (NABA) şi Intercontinental (IBF) de ziua ţării mele!, a scris boxerul român pe contul său de Twitter, după meciul care îl duce pe Jo Jo Dan pe locul secund în clasamentul IBF al categoriei şi mai aproape de un meci pentru titlul mondial.
Ion Ionuţ Dan s-a născut în data de 9 august 1981 la Giurgiu. În prezent, locuieşte lângă Montreal, Canada, împreună cu soţia şi cu băieţelul său.