Giurgiuveanul Jo Jo Dan, învins la puncte de americanul Jamal James
Boxerul român Ionuț Dan Ion, alias Jo Jo Dan, a fost învins la puncte de americanul Jamal James, sâmbătă seara, într-un meci disputat la categoria welter, la Nassau Veterans Memorial Coliseum din Long Island (SUA).
Fostul challenger la titlul mondial (35 ani) a suferit a cincea înfrângere din carieră (2 KO), palmaresul său cuprinzând 36 de victorii (19 KO). Jo Jo Dan a pierdut trei din ultimele sale cinci meciuri.
„Victoria a fost de partea adversarului. Am pierdut al 5-lea meci din carieră, decizia unanimă. E timpul să mă gândesc foarte profund la viitorul meu în boxul profesionist”, a scris Jo Jo Dan pe pagina sa de Facebook.