Hattrick pentru playoff-ul Europa League
Formația giurgiuveană Astra a trecut, joi seara, în prima manșă a turului III preliminar al EL, de echipa cehă Slovan Liberec, scor 3-0 (1-0). Giurgiuvenii și-au asigurat astfel cele mai mari șanse de a accede în playoff-ul competiției europene, datorită “triplei” marcată de nigerianul Kehinde Fatai.
Sub ochii selecţionerului Victor Piţurcă, venit special pentru a-l urmări pe eroul astrei, Fatai a făcut spectacol, fiind cel mai bun jucător de pe teren. Nigerianul ce va urma, cu siguranţă, să-şi ia cetăţenie română, a semnat toate cele trei goluri “astrale”, făcând “rost” şi de simpatia lui Piţurcă, care, probabil îl va selecţiona în echipa naţională. Atacantul giurgiuvean a deschis repede scorul, când poate cehii doar se aşezau în ghete, în minutul 4, după o înşiruire a doi adversari, a catapultat balonul aproape de vinclul porţii lui Hrosso.
A doua reuşită a fost marcată în minutul 74, după un dribling superb ce l-a lăsat în urmă pe portarul Hrosso, Fatai a înscris în poarta goală. Scorul final a fost decis în minutul 81, când nigerianul a profitat de greşeli în apărarea cehilor, şi a marcat golul trei, încununând astfel o partidă de senzaţie atât pentru el cât şi pentru colegii lui.
Deşi scorul a fost 3-0, giurgiuvenii puteau termina cu un rezultat mult mai lejer, după ce au ratat o sumedenie de ocazii, oaspeţii arătând mai mult ca o echipă de eşalonul secund din România. Meciul retur este programat pe 7 august, tot de la ora 19.00, la fel ca şi în tur .
FC Astra Giurgiu: Lung – Pliatsikas, Găman, Ben Youssef, Junior Morais – Yahaya, Laban – Enache (Rus ’85), Budescu, De Amorim (Cristescu ’87) – Fatai (Bukari ’82). Antrenor: Daniel Isăilă.
FC Slovan Liberec: Hrosso – Coufal, Karisik (Pimpara ’65), Rajnoch, Fleisman – Sackey – Pavelka, Sural, Dubek, Delarge (Frydek ’78) – Luckassen (Hamul’ak ’71). Antrenor: Samuel Slovak.
Daniel Arcanu
*FOTO: Daniel Grecu