1) După vechea cuviinţă (fără să fie „literă de lege”), cele/cei ce poartă numele de botez Maria (sau nume derivate – adeseori prin diminutivare – din acesta: Marian, Mariana, Marica, Maricica, Mariţa, Măriuţa, Măriuca, Măriuţ, Mărieş etc.) îşi sărbătoresc ziua onomastică nu pe 15 august (de Adormirea Maicii Domnului – pop. „Sfînta Maria Mare”), ci pe 8 septembrie (de Naşterea Maicii Domnului – pop. „Sfînta Maria Mică”).

2) În pofida încredinţării sau doar impresiei curente (explicabile prin ceea ce se numeşte „etimologie populară”), nume ca Marin, Marina, Marinela, Marius ş. a. au în realitate alte etimoane (latineşti) decît numele biblic (ebr. „Miryam”, aram. „Maryam”). Purtătorii lor nu trebuie să se îngrijoreze că ar rămîne, la rigoare, fără „zi onomastică”: în sinaxare figurează, bunăoară, Sfînta Mare Muceniță Marina (17 iulie) şi mai mulţi Sfinţi Marini, ca de pildă Sfîntul Mucenic Marin (17 martie) sau Sfîntul Mucenic Marin cel Bătrîn (18 octombrie).

3) Conform statisticilor oficiale, de Sfînta Maria şi-ar sărbători numele peste 2.000.000 de români şi românce (Maria este cel mai răspîndit nume feminin de botez), adică aprox. 10% din populaţia României, dar „statisticienii” noştri (ca şi colportorii semianalfabeţi din mass-media) au eludat, se pare, criteriile etimologice şi au raportat la numele Maicii Fecioare tot ce li s-a părut lor proxim „după ureche”…

4) Sigur că dacă cineva (un Marius sau un Marin, o Marină sau o Marinelă) „aşa a apucat” (la români – şi nu numai – „apucătura” e adeseori mai puternică şi decît bunul simţ, şi decît Tradiţia adevărată!), atunci nu-i vreun mare păcat să-şi sărbătorească onomastica de Sfînta Maria (dar măcar să aibă decenţa de „a pune de chef” pe 8 septembrie, nu pe 15 august – cînd e mai de folos să se ducă numai la Biserică, micşorîndu-se pe sine şi mărind-o pe Născătoarea Celui ce ne rabdă să facem umbră pămîntului, cu numele noastre cu tot).

Răzvan Codrescu

N.R. Articolul a fost preluat cu acordul autorului, căruia îi mulţumim pentru amabilitate.