Incendiu puternic la Stăneşti! Moara, cuprinsă de flăcări!
Un incendiu a izbucnit marţi noaptea, în jurul orei 2.50, la moara din Stăneşti. Detaşamentul de Pompieri Giurgiu a intervenit la faţa locului cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o grupă operativă. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului morii.
250 mp din acoperişul construit din asterială din lemn şi tablă au ars în flăcări, în cele din urmă acesta prăbuşindu-se.
Deocamdată, nu se cunoaşte din ce cauză s-a declanşat incendiul, dar pompierii fac o anchetă în acest sens.
Şi în acest moment, pentru a fi siguri că focul nu se va declanşa din nou, o grupă operativă de pompieri se află la faţa locului.