A început evaluarea naţională. Peste 2.600 de elevi giurgiuveni au susţinut proba la limba română
Peste 2.600 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Giurgiu au susţinut astăzi proba la Limba română. Testarea a început de la ora 9:00 dimineaţa şi a durat 2 ore, până la 11:00. Examenul de Limba Română a fost structurat pe două subiecte mari, cu două texte la prima vedere pe baza cărora elevii au trebuit să răspundă la mai multe întrebări. Sălile de examen au fost dotate cu sisteme de supraveghere audio şi video, monitorizate de o persoană desemnată special, susţin reprezentanţii IŞJ Giurgiu.
Miercuri, elevii vor susţine proba la Matematică. Subiectele primite de elevi la probele Evaluării Naţionale se vor publica, în zilele de examen, în jurul orei 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Lucrările elevilor din judeţul Giurgiu vor fi corectate într-un centru zonal din alt judeţ.
Pentru prima dată, în procesul de evaluare a lucrărilor elaborate de candidaţii care susţin Evaluarea Naţională, comisia naţională de examen a decis ca acestea să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.
Afişarea rezultatelor se va face în data de 1 iulie, până la ora 16:00. Eventualele contestaţii pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
Ponderea Evaluării Naţionale pentru admiterea la liceu este de 75%, restul de 25% fiind ponderea notelor din şcoala generală.
Update. Proba română a fost, se pare, una de coșmar pentru elevi: două subiecte de poezie. Iată care a fost varianta de examen: