Deşi pot părea „înfricoşătoare”, aceste replici redau imaginea domnitorilor munteni Vlad Ţepeş, Radu Şerban şi a Marelui Paharnic Şerban Cantacuzino… în cel mai mic detaliu.

Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu a reuşit, cu sprijinul specialiştilor din domeniu, să-i „readucă”, în zilele noastre, la scară normală…. astfel că, după vizitarea expoziţiilor Muzeului, amatorii pot face ”selfie-uri” (că tot este la modă!) şi apoi le pot publica pe reţelele de socializare.

Cele trei replici ale acestor personalităţi care au marcat istoria României, cât mai ales pe cea a meleagurilor noastre, vor rămâne la Muzeul Judeţean până la „Noaptea Muzeelor”, 20 mai a.c., după care vor merge la Muzeul Mănăstirii Comana, unde vor rămâne permanent.

Într-un manuscris din anul 1473, Vlad Ţepeş era descris astfel: „Pe tiranul acestora Dracul, nume cu care ei numesc diavolul, l-am văzut captiv, pe când îndeplineam funcţia de legat al papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor; nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişarea crudă şi înfiorătoare, cu nasul mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi palidă, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi şi larg deschişi, iar spâncenele, negre şi stufoase, îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau plete negre şi încârlionţate”, potrivit cercetătoarei Maria Roşu, pe blogul „Istorie povestită”.

Radu Șerban a fost domnul Țării Românești în octombrie 1601, între iulie 1602 și decembrie 1610 și între mai și septembrie în anul 1611. Fiind un presupus descendent al lui Neagoe Basarab, a ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. După urcarea pe tron, a fost un continuator al politicii de independență a Țării Românești, dusă de Mihai Viteazul. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față cu succes în cei aproape zece ani de domnie. În tot acest timp, s-a remarcat printr-o deosebită abilitate politică și pricepere militară, dovedindu-se a fi unul dintre voievozii de seamă ai țărilor române.

Priceput comandant de oști, Radu Șerban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a țării de sub turci și de apropiere de Imperiul Habsburgic. A purtat lupte cu turcii, tătarii și cu principii maghiari din Transilvania, Moise Székely și Gabriel Bathory, care erau sprijiniți de Poarta Otomană.

În fine, cel de-al treilea este Şerban Cantacuzino, Mare Paharnic, zis Măgureanu, stranepot al lui Radu Serban, ctitorul manastirii Comana, fiu al lui Draghici Cantacuzino mare spătar, feciorul Elinei, fiica cea mica a lui Radu Serban si al postelnicului Constantin Cantacuzino (1678-1688), în vremea caruia si-a început cariera ca mic dregator. Dupa moartea acestuia din urma, trece de partea marelui domn Constantin Brâncoveanu (1688-1714), varul sau drept dupa tata, în timpul caruia ajunge dregator însemnat în sfatul domnesc: mare comis trimis în solie la Constantinopol (1692-1696), mare paharnic (1700-1703), si mare vornic (1706-1709).

Ca Mare Paharnic, la 1700, cum arata pisania de deasupra usii de intrare în pronaosul bisericii manastirii Comana, în calitate de stranepot al lui Radu Serban, ctitorul de la 1588, a „înnoit” biserica, adaugându-i pridvorul, a ridicat si alte zidiri, devenind astfel cel de-al doilea ctitor al manastirii cu hramul Sfântul Nicolae de la Comana