Învăţământul giurgiuvean, în doliu. A murit profesorul Viorel Vernescu, fost director al Liceului „Tudor Vianu”…
Doliu în învăţământul giurgiuvean. Viorel Vernescu, fost profesor de fizică şi director la Liceul nr.2 „Tudor Vianu”, a trecut la cele veşnice, la vârsta de 77 de ani. Vestea plecării din această lume a celui care a fost un mare pedagog i-a întristat mult pe cei care l-au cunoscut şi apreciat…
Fiu al unui cunoscut avocat giurgiuvean, profesorul Viorel Vernescu a absolvit Liceul „Ion Maiorescu”, după care a studiat fizica la Universitatea „Babeş – Bolyai”, din Cluj – Napoca.
A fost cadru didactic dar şi director la Liceul nr. 2 „Tudor Vianu” din Giurgiu.
Potrivit informaţiilor pe care le-am primit de la foştii colegi din „Tudor Vianu”, trupul neînsufleţit al profesorului Viorel Vernescu va fi depus luni, 11 februarie 2019, la Capela Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului”, urmând a fi înhumat marţi, la Cimitirul Sf. Haralambie, de pe şoseaua Sloboziei.
Dumnezeu să-l ierte.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate.