Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

IPJ Giurgiu: Activităţi desfăşurate de către Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase în ultimele zece luni

Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase este structura care efectuează controlul asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor, muniţiilor, materialelor explozive, substanţelor periculoase, supraveghează modul în care se efectuează operaţiunile cu agenţi chimici sau bacteriologici şi asigură intervenţia la incidentele din domeniu.

Obiectivul principal al activităţii polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (S.A.E.S.P.) Giurgiu îl constituie prevenirea şi descoperirea infracţiunilor la regimul armelor şi al muniţiilor, substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, al materiilor explozive, precum şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă normele ce reglementează aceste domenii de activitate.

Pe linie de cercetare penală, în primele 10 luni ale anului 2024, poliţiştii serviciului au efectuat 11 percheziții domiciliare în dosarele aflate în lucru, au continuat urmărirea penală față de 19 suspecți şi au soluţionat 98 de dosare penale.

În cadrul activităților de cercetare penală desfășurate în cauzele aflate în lucru la nivelul S.A.E.S.P. Giurgiu, au fost indisponbilizate în vederea continuării cercetărilor 13 arme letale, 28 de arme neletale supuse autorizării, o armă neletală supusă notificării, 2.302 de elemente de muniție, precum și 60 de kilograme de carne de vânat.

În ceea ce priveşte autorizările, vă facem cunoscut cifrele pe care le considerăm de interes și care reflectă, pe de o parte numărul de persoane fizice și juridice care dețin arme, iar pe de altă parte numărul total de arme, în funcție de categoriile din care fac parte la nivelul județului Giurgiu:

Cu privire la persoanele fizice autorizate să dețină, să poarte și să folosească arme, la finalul lunii octombrie a acestui an existau 1.901 de astfel de persoane, dintre care 1.277 de persoane care dețin arme letale și 624 de presoane care dețin arme neletale.

Unele dintre aceste persoane dețin deopotrivă atât arme letale, cât și arme neletale.

Numărul total de arme deținute de cele 1.901 persoane este de 4.588, dintre care 3.314 arme letale, majoritatea fiind arme de vânătoare și 1.274 de arme neletale supuse autorizării.

Cu privire la persoanele juridice autorizate să dețină arme, la finalul lunii octombrie a acestui an existau 33 de astfel de persoane, numărul armelor deținute de acestea fiind de 499, dintre care 201 arme de pază, 88 de arme pentru tir sportiv, 154 de arme utilitare și 56 de arme deținute de muzee.

Așadar, în județul Giurgiu există un total de 5.087 de arme deținute atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice autorizate conform prevederilor legale.

În perioada analizată, au fost eliberate 104 permise de armă, a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire al armelor pentru 21 de persoane și același drept a fost suspendat unei persoane. De asemenea, au fost eliberate 209 autorizații pentru procurarea de arme letale și 99 de autorizații pentru procurarea de arme neletale.

Numărul persoanelor autorizate este într-o dinamică permenentă, întrucât există și situații în care anumiți deținători legali de arme renunță la dreptul de port și folosire.

De asemenea, au fost organizate 6 cursuri pentru obținerea certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică și practică.

Până în prezent, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități în cadrul mai multor planuri de acțiune desfășurate la nivel național, respectiv:

Planul de acțiune „Cinegetic 2023-2024, în perioada 09 octombrie 2023 – 29 februarie 2024 (activități de combatere a braconajului cinegetic);

Acțiunea ,,Fitos 2024, 5 aprilie – 29 mai 2024 (referitoare la produsele de protecția plantelor și aspecte de protecția mediului);

Acțiunea ,,Deşeuri 2024, în perioada 25 iulie – 27 septembrie 2024.

În perioada 09.10.2023-29.02.2024, s-a derulat Planul de acțiune Cinegetic 2023-2024”, care a fost finalizat cu rezultate bune, în urma activităților desfășurate, S.A.E.S.P. Giurgiu aplicând 23 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 16.000 de lei. În cadrul acțiunii, a fost indisponibilizată o armă și muniția aferentă și au fost constatate două infracțiuni.

Braconajul cinegetic prezintă o problematică diversificată, pe teritoriul judeţului Giurgiu existând 43 de fonduri cinegetice, gestionate de 13 asociații de vânătoare.

Linia de muncă substanțe periculoase are o problematică specifică referitoare la deșeuri periculoase și nepericuloase, precum și substanțele toxice și foarte toxice folosite în agricultură, activități privind protejarea mediului în legătură cu factorii care reprezintă o amenințare pentru poluarea mediului, domeniu de maxim interes la acest moment.

În județul Giurgiu sunt autorizați să desfășoare activități cu articole pirotehnice, mai precis să comercializeze acest tip de bunuri, 7 persoane fizice și juridice.

În perioada 27.03.2024 – 24.05.2024, s-a desfăşurat acţiunea ,,FITOS – 2024” pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

La nivelul serviciului, au fost întocmite planuri de acţiune proprii de control în vederea verificării şi controlării obiectivelor de pe raza de competenţă, procedându-se la verificarea pe teren a 57 de agenţi economici.

S-au întocmit procese-verbale în care s-a menţionat obligativitatea agenţilor economici de a respecta prevederile legale în domeniul utilizării, comercializării şi depozitării produselor de protecţie a plantelor, pentru prevenirea producerii unor evenimente negative care pot aduce atingerea mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei.

S-au constatat 12 infracţiuni, dintre care 11 infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art.98, din O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului și o infracțiune de trafic de produse sau substanțe toxice, prev. de art. 359 Cod Penal.

Au fost indisponibilizate următoarele cantități de produse:

Ÿ42.188 de kilograme îngrășământ chimic;

Ÿ88 de kilograme deșeuri periculoase;

Ÿ120 de litri deșeuri periculoase.

În perioada 25.03.2024 – 24.05.2024,  s-a desfăşurat acţiunea ,,DEȘEURI – 2024” pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pentru reducerea efectelor adverse asupra sănătății populației și a mediului, determinate de activitățile ilegale din domeniu.

La nivelul serviciului, au fost întocmite planuri de acţiune proprii de control în vederea verificării şi controlării obiectivelor de pe raza de competenţă, procedându-se la verificarea pe teren a 77 de agenţi economici.

S-au constatat 10 infracţiuni, din care 9 infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art.98, din O.U.G.195/2005 privind protecția mediului și o infracțiune prev. de O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor, fiind aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 300.000 de lei.

Au fost indisponibilizate următoarele cantități de produse:

Ÿ139.400 de kilograme îngrășământ chimic;

Ÿ9 kilograme deșeuri periculoase;

Ÿ61 de litri deșeuri periculoase.

În acest moment, ne aflăm în perioada aferentă activităților desfășurate în Acțiunea ,,Pirotehnic”, al cărei principal obiectiv este să mențină un regim de legalitate referitor la operațiunile cu articole pirotehnice, pentru siguranța publicului.

Vom continua activitățile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenire a evenimentelor negative, în domeniile care ne intră în competență.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu continuă acțiunile de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de către persoanele fizice și juridice.

Astfel, pentru a preîntâmpina evenimente nedorite, dar şi comiterea unor ilegalităţi în ceea ce priveşte operaţiunile cu articole pirotehnice, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu reamintesc cetăţenilor câteva prevederi legale din acest domeniu.

Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

  1. a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;

  1. b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;

  1. c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;

  1. d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi articole pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.

Cantităţile de articole pirotehnice pot fi depozitate/păstrate numai în conformitate cu prevederile art. 68 din H.G. 536/2002.

Persoane juridice autorizate :

  1. nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate;

  1. nu pot comercializa către populaţie articole pirotehnice din categoriile 2-4/F2-F4. Obiectele pirotehnice din categoria 1/F1 pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului;

  1. organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3/F3 şi 4/F4, este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

 

Persoanele fizice:

a.nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din categoriile 2-4, P.2 şi T.2.

b.pot detine şi folosi articole pirotehnice din categoria 1/F1 tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa.

 

Reguli privind folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

 

Folosirea articolelor pirotehnice ESTE INTERZISĂ în următoarele situaţii:

  1. a) între orele 24:00 şi 06:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

  1. b) la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri şi la mai puțin de 100 metri față de cele cu peste 4 niveluri;

  1. c) la o distanță mai mică de 500 metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

  1. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

  1. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

  1. f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

  1. g) la o distanţă mai mică de 500 metri de păduri.

Advertisement

Arhive