Iataganul era o sabie folosită între mijlocul secolului al XVI-lea și secolul al XIX-lea de armata otomană în zona sa de influență cum ar fi Balcanii. Numele acestei arme vine de la cel al oraşului Yatagan din sud-vestul Turciei, aşezare cucerită de o căpetenie a turcilor selgiucizi.

Acest războinic, Osman Bey, era şi un pasionat armurier, numele său de razboi fiind Yatagan Baba. Respectivul nume a fost preluat în egală măsură de oraş şi de sabie, mai târziu iataganele fiind produse în număr mare în principalele oraşe ale Imperiului Otoman.

Iataganul are o lamă cu un singur tăiș, curbat înainte și un mâner format din două plăci de prindere atașate la sfârșitul mânerului fiind două urechi ornamentate de mari dimensiuni.

Lungimea lamei variază de la 60 la 80 cm și este curbată înainte ca și falcata iberică, sau greaca kopis), uneori se curbează spre spate din nou. Neavând nicio mască, iataganul se purta lipit de corp cu teaca fixată de talie cu o eșarfă de mătase, reținut de un cârlig.

Iataganul are forma diversificată și în funcție de regiune. Iataganele din Balcani au urechi mai mari și sunt, adesea de os sau fildeș în timp ce iataganele din Anatolia au urechile mai mici, care sunt făcute adesea din corn.

Pe multe iatagane se pot vedea sofisticate opere de artă pe mâner și pe lamă, indicând valori simbolice considerabile.

Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu are expuse, pe o panoplie, într-una din sălile de expoziţie, aflată la etajul instituţiei, două astfel de iatagane, datând din secolul al- XVI-lea, capturate de vitejii ostaşi din Ţara Românească.

Pe lame sunt încrustate „simboluri”, identificate de muzeografi ca fiind versete din Coran.

Spre suprinderea noastră, peste aceste versete, la capătul dinspre mâner, pe cele două iatagane a fost imprimată o icoană creştin-ortodoxă, reprezentându-o pe Fecioara Maria, Maica Domnului!

Cu siguranţă… ele au fost folosite, pedepsindu-i astfel pe cei care au venit să-i treacă prin sabie pe „ghiauri”!

Vasile Arcanu