Motto – Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. Eu cred că veşnicia s-a născut la sat – Lucian Blaga

Am fost  pentru două luni, iunie și iulie ale acestui an, locuitor al unui sat giurgiuvean . Dar nu un sat oarecare, ci unul binecuvântat de  Dumnezeu, sat înconjurat de pădure din trei părți.. Prin nume, și oamenii satului se mândresc cu asta, se leagă de istorie, prin fagii și stejarii pădurii , se amintesc Codrii Vlăsiei de cândva, iar salcâmii și teii au făcut ca oamenii satului, și nu numai ei,  să descopere dulceața mierii de albine , pentru ca  stupăritul să  devină o a doua preocupare a tuturor cetățenilor    pe lângă cea de îngrijire a curții.

Curtea, și nu doar curtea care m-a găzduit, este pregătită în orice moment de primire a oaspeților ! Satul este viu, oamenii deschiși, cu binețe veselă când se întâlnesc. Asta în timpul zilei, pentru că dimineața și seara multe treburi ale curții îi rețin să iasă la drum.

Sunt atâtea  de spus și demne de reținut, încât, pentru a nu pierde nimic, las cititorului libertatea să completeze cu imaginația sau cu exemple din activitatea proprie ceea ce crede că lipsește. Și posibil să lipsească multe !

Voi  semnala în treacăt doar câteva  aspecte care m-au impresionat. Sectorizarea curții,,   cavalerismul cocoșului, cloșca-mamă model, încercarea unei perechi de  rândunele de a construi fără autorizație cuib sub superba verandă a casei și, nu în ultimul rând, cele trei generații de pui ai verii a căror masă de dimineață și prânz, respectată metronomic de  gospodina întregului ținut , este un spectacol al vieții extraordinar!  Curtea, nu prea mare , este  împărțită în patru părți relativ egale . Dintr-o  fântână forată la 35 de metri,  este asigurată apa pentru irigarea prin picurare a plantelor din grădină . Nu le-a secat niciodată fântâna.

Despre fiecare s-ar putea scrie o carte, dar niciuna nu ar putea lăuda îndeajuns munca oamenilor de aici !……………Dacă televizinile noastre ar prezenta grija cu care o cloșcă își urmărește puii la masă, cum le împarte în mod egal tuturor boabele râjnite, multe dintre mamele care-și lasă copiii în grija nimănui  și pleacă în lume ar fi sigur mai puține !

 Dacă pilda rânduneleleor care au înțeles că, fără autorizație, nu poți comstrui cuib oriunde ar fi descifrată, edilii noștri ar fi mai exigenți, față de cum se respectă în țară planurile urbanistice .

Eveniment…O echipă  de cercetași, elevi  bucureșteni, și-a stabilit cortul deplasării în curtea școlii din comună . Într-o duminică , drept surpriză,  dimineața li s-a oferit înalților oaspeți două  bucurii mărunte ! Să li se servească turte–scovergi calde  coapte chiar în fața lor, și apoi, o plimbare prin pădure cu….căruța cu cai !!

Pentru scovergi, s-a apelat la tanti M.. recunoscută în sat pentru rețeta după care  prepară  și lasă la dospit coca. Cetcetașii descopereau că bucorii mari pot exista și în fapte mătunte ! Scovergile li se păreau cele mai bune din câte au mâncat !

Cu căruța a fost ceva mai greu. Doar câțiva mai au cai în comună ! Cam tot atâția mai au vaci cu lapte !!!!!! Bădia S, , șoferul  de ocazie al atelajului și-a luat drept ajutor nepotul, bucureștean și el, care s-a simțit onorat să își însoțească bunicul în cele patru  raite făcute. Mulți dintre copii mergeau prima oară în viața lor cu căruța trasă de cai ! Prin sat,șoseaua fiind asfaltată, caii  sunt îndemnați la trap lejer. Copiii trăiesc începutul unui basm  cu A fost odată ca niciodată…Se trece de strada Salcâmilor, se face la dreapta, pe lângă Poiana Bujorului rămasă în dreapta, și se intră în lumea de poveste a pădurii ! Terminat asfaltul, caii sunt lăsați în pas de voie pentru a fi auzit foșnetul pădurii și a se intra în ritmul eternității !……………………………………………………………………………De v-a plăcut povestea, completați!

Prof. G.C.Br.